Lili, pioniera din multe domenii

Elia Maria Gonzalez-Alvarez y Lopez-Chicheri a prins trei finale la Wimbledon și a câștigat una. Prima campioană a Spaniei la automobilism, patinatoare de senzație, întâia iberică la Jocurile Olimpice

Lili a intrat în biroul Elsei Schiaparelli, faimoasa creatoare de modă, și i-a spus direct: "Baroneaso - așa o alinta – nu mă pot mișca în hainele astea. Fă-mi ceva ca lumea, te rog!".

Italianca s-a uitat ciudat la ea, dar s-a executat. Când Lili a apărut, așa, mai întâi la Roland Garros, apoi la Wimbledon, cu pantaloni largi, până la gambe, și cu o fustă pe deasupra, reporterul de la "Daily Mail" a scris, direct: "O astfel de arătare trebuie bătută!".

Doamna umblase cu ținute "fistichii" și prin centrul Londrei, dar și cu două luni în urmă, la un turneu ceva mai "moale", însă Wimbledon-ul era ceva aparte... "Ce să fac dacă nu pot sări fileul în fustă?". "Păi, de ce trebuie să-l sari?". "Ca să mă îmbrățișez cu adversara, la final!", venise răspunsul! Așa era ea...

A început cu biliardul

În acte se prezenta cu un nume pompos: Elia Maria Gonzalez-Alvarez y Lopez-Chicheri, dar toată lumea o știa de "Lili" Alvarez. Spanioloaică la bază, însă născută pe la 1905 la Roma.

Mama sa era bolnavă, avea nevoie de aerul Elveției, așa că familia făcea, destul de des, naveta. A început cu biliardul. Pentru că nu ajungea la masă, juca suită pe un scăunel și avea confecționat un tac mai mititel. Dar se descurca.

La patru ani știa să patineze binișor, iar la 12 cucerea primul său titlu, la St. Moritz. Lumea se uita ca la urs, pentru că reușise s-o învingă pe campioana Franței, Melle Joly. În 1921 era, deja, medaliată cu aur la întrecerile internaționale!

O dăduseră la echitație, făcuse schi alpin. Dar cel mai mult iubea tenisul, un sport ce se dezvolta puternic pe atunci. La 19 ani, spaniolii au chemat-o și i-au spus că va merge la primele Jocuri Olimpice de iarnă din istorie, la Chamonix.

Era decembrie 1923 – își aducea perfect aminte – când se accidentase la o coborâre pe pârtie. Deși le-a spus că va avea timp să se recupereze, oficialii iberici n-au mai trimis-o, motivând că nu vor să riște. A "mirosit" că e ceva ciudat: femeile nu erau primite chiar cu brațele deschise la astfel de competiții, așa că oamenii s-au gândit să nu forțeze.

Domnița din lumea bărbaților

De supărare, s-a băgat la Campionatul Cataluniei de Automobilism, pentru că se descurca și cu "covrigul": avea să rămână singura câștigătoare a medaliei de aur din istorie, într-o lume a bărbaților.

Patria lui Cervantes a început să priceapă că e o pionieră în multe domenii, că nu poate fi oprită. A mers la Paris, la JO de vară: logic, întâia domniță de pe pământ iberic. S-a băgat și la dublu-mixt, alături de Jose Miguel Fernandez Liencres.

Dar nu participa doar de dragul de a participa. Trei ani "legați" a prins finalele de la Wimbledon: 1926, 1927 și 1928. Le-a pierdut pe toate! A avut puterea să glumească: "Tata mi-a spus că atunci când eram mică uram tenisul, iubeam doar schiurile. Așa că sportul acesta s-a răzbunat, acum, pe mine!".

În 1929, însă, făcând pereche cu olandeza Kornelia Bouman, a făcut rost de titlul de la dublu feminin. Cu doi ani înainte, scrisese "Modern lawn tennis", publicată la Londra, una dintre primele cărți redactate de o femeie pe acest palier. Se apucase, mai apoi, să scrie articole politice pentru "Daily Mail": făcea interviuri cu personalități, combătea.

Argentinienii de la "La Nacion" i-au cerut să născocească niște cronici de meciuri de tenis și așa a devenit întâia reporteriță și aici. Când a tras linie, toți au văzut cine fusese: 40 de turnee individuale cucerite, Suzanne Lenglen, Molla Mallory, Simonne Mathieu ori Lucia Valerio printre adversarele învinse.

Britanicii au inclus-o în topul celor mai bune 10 jucătoare din lume, în perioada 1926-1931. Spaniolii, nu. "Vedeți voi, bărbații erau mult mai importanți. De ei se vorbea, de mine, mai puțin spre deloc", spunea într-un interviu din 1988.

A pierdut un copil, s-a separat

În 1934 s-a căsătorit cu un aristocrat francez, Contele de Valdene. Cinci ani mai târziu avea să piardă unicul fiu. Nu puteau trece peste această dramă și se separau.

Începea să vorbească despre drepturile femeilor, într-o Spanie ce abia terminase Războiul Civil. Scria pe teme religioase. Până când se stingea, pe 8 iulie 1998, la Madrid, continua să lupte, în diferite organizații, pentru eliminarea discriminărilor. Așa cum făcuse, cu ani în urmă, la Roland Garros ori Wimbledon...