Fotbal   •   Liga 1   •   FC BOTOȘANI - UTA 1-0

„Să nu facem înmormântare din asta!” » Ce au declarat Ionuț Badea și fotbaliștii de la UTA, după înfrângerea cu FC Botoșani

+23 Foto
FC Botoșani - UTA 1-0 / Sursă foto: Ionuț Tăbultoc

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 18 martie 2022

Ionuț Badea (46 de ani), antrenorul celor de la UTA, a oferit primele explicații pentru înfrângerea suferită de arădeni cu FC Botoșani, scor 0-1, în etapa a doua a play-out-ului.

„Din păcate, am intrat mai lent în meci. Apoi, forcing-urile noastre nu au avut finalitatea pe care ne-o doream. Jucătorii au încercat mai mult după pauză, dar n-au avut oportunități de a marca. Când au avut, nu le-au fructificat.

Am în ADN ca la fiecare meci pierdut sau câștigat să nu am reacții exagerate. Sper să ducem acest proiect la bun sfârșit. Ne-am propus deja unele obiective la nivel tehnico-tactic pentru următoarele meciuri”, a spus Ionuț Badea, la Look Sport. 

Fotbaliștii arădeni nu disperă după eșecul de la Botoșani: „Să nu facem înmormântare!”


Nu trebuie să facem înmormântare după acest eșec. Trebuie să analizăm unde am greșit și să abordăm cum trebuie următorul meci. Cu Gaz Metan va fi cel mai greu meci din punct de vedere mental, trebuie să fim atenți, putem avea probleme”, a spus și fundașul Alexandru Benga. 

Nu am fost prea concentrați, nu am început prea bine și într-un meci cu Botoșani asta se plătește. Trebuie să facem o analiză personală și să mergem mai departe. Mai avem multe meciuri importante acasă. Obiectivul este 100% barajul (n.r. pentru Conference League), dar trebuie să nu mai începem meciurile ca astăzi. Nu există meci ușor, dar vom intra cu Gaz Metan cu o mentalitate bună, astfel încât să câștigăm.



- Dumitru Cardoso, atacant UTA

FOTO Imagini spectaculoase din meciul FC Botoșani - UTA 1-0


Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.