International   •   Campionate   •   BUNDESLIGA

Scene reprobabile în Bundesliga: meci abandonat după ce tușierul a fost lovit de un obiect aruncat din tribune

Un pahar de plastic aruncat din tribune l-a lovit în cap pe arbitrul asistent Christian Gittelmann / Sursă foto: Twitter @josejuangelmx

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 19 martie 2022

Un incident teribil s-a petrecut vineri seara în Germania, la duelul din Bundesliga dintre VfL Bochum și Borussia Monchengladbach. Un tușier a fost lovit în cap de un obiect aruncat de suporteri, iar meciul a fost abandonat în minutul 69. 

Furioși că echipa favorită era condusă de Gladbach, fanii gazdelor au ales să se manifeste într-un mod deplasat. În minutul 69, un pahar de plastic aruncat din tribune l-a lovit în cap pe arbitrul asistentul Christian Gittelmann, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Drept consecință, „centralul” Benjamin Cortus a decis oprirea meciului.

Presa din Germania scrie că, aproape sigur, Bochum va pierde meciul la „masa verde”.

Bochum se delimitează de suporterul-agresor


Sebastian Schindzielorz, directorul sportiv al celor de la Bochum, a oferit o poziție publică despre scenele de vineri seara: „Clubul își manifestă regretul acest incident. Ne doream să ne bucurăm de un meci de fotbal, să obținem puncte în încercarea noastră de a rămâne sus.

E mare păcat că s-a ajuns la așa ceva. E ceva ce nu trebuie să se întâmple. Îi dorim arbitrului o recuperare rapidă. Am demonstrat pe durata sezonului ce fani minunați avem, iar acest gest îi aparține unui singur individ. Sunt foarte trist”, a punctat oficialul.

Inclusiv jucătorii celor de la Bochum s-au delimitat de gesturile suporterilor. După ce partida a fost oprită, aceștia le-au reproșat fanilor că au acționat nepotrivit pe durata meciului.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.