Liga 1

Suporterii Rapidului o ironizează pe Dinamo și anunță că vin în număr mare în „Groapă”: „Stabilim recordul de asistență”

Suporterii Rapidului o ironizează pe Dinamo și anunță că vin în număr mare în „Groapă” / foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 19 martie 2022

Academica Clinceni - Rapid, duel din a doua etapă a play-off-ului, va avea loc pe stadionul lui Dinamo, una dintre marile rivale ale giuleștenilor. Fanii alb-vișiniilor au ținut să-i ironizeze pe „câini” înaintea partidei de sâmbătă. 

  • Academica Clinceni - Rapid se joacă azi, de la ora 15:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Digi Sport, TV Telekom Sport și Look Sport.

Galeria Rapidului e convinsă că formația lui Adrian Mutu va fi încurajată de un număr mare de suporteri la meciul din „Ștefan cel Mare”. Suporterii din Peluza Nord speră că vor seta un record de asistență pe stadionul rivalei, acolo unde fanii lui Dinamo nu s-au înghesuit prea mult în acest sezon.

Suporterii Rapidului o ironizează pe Dinamo și anunță că vin în număr mare în Ștefan cel Mare: „Stabilim recordul de asistență”

„Înainte de inaugurarea noului nostru templu, avem un meci important sâmbătă, în «Groapă». Galeria Rapidului va sta la Peluza Sud. (...) Avem șansa de a stabili recordul de asistența din sezonul acesta, pe arena din Ștefan cel Mare. Sâmbătă, ora 15:00, ne vedem la meci!”, au scris pe Facebook ultrașii din Peluza Nord.

1.522e media numărului de spectatori prezenți la meciurile de acasă ale lui Dinamo. Media Rapidului: 6.391

Rapid se pregătește pentru inaugurarea noului stadion

Între timp, suporterii Rapidului au intrat deja în febra inaugurării noului stadion. Sâmbătă, 26 martie, alb-vișiniii dau piept, pe noua arenă din Giulești, cu ASU Poli Timișoara.

Toate biletele scoase la vânzare la Tribuna a 2-a a stadionului Rapid s-au epuizat. Vineri seară, se epuizaseră și biletele de la Tribuna 1. Singurele bilete disponibile în număr mai mare sunt la Peluza Nord, cea dedicată galeriei, dar organizatorii preconizează că și acestea se vor vinde, ținând cont de numărul mare de persoane doritoare. 

VIDEO Adrian Mutu, despre inaugurarea stadionului Giulești: „Ar trebui să fie un moment de bucurie pentru întreg fotbalul românesc”

>

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.