Darius Olaru (24 de ani), mijlocaș ofensiv, a fost decisiv în victoria obținută de FCSB pe terenul celor de la FC Argeș, scor 3-2, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1. Președintele piteștenilor, Jean Vlădoiu, a fost impresionat de prestația lui Olaru.
Fotbalistul celor de la FCSB nu a fost inclus în lotul României de către selecționerul Edward Iordănescu, pentru meciurile amicale cu Grecia (25 martie) și Israel (29 martie). „Pe Olaru îl așteptăm să își revină la forma de dinaintea accidentărilor”, a transmis Iordănescu.
Jean Vlădoiu: „Pe Olaru îl văd titular la echipa națională”
„Dacă aș avea un mijlocaș precum Olaru... eu pe el îl văd titular la echipa națională. El ne-a bătut aseară! Mie mi-a plăcut foarte mult Olaru. Jos pălăria pentru domnul Becali care a avut încredere în acești jucători tineri. O să ajungă majoritatea la echipa națională”, a spus Jean Vlădoiu la Pro X.
2 goluri și 5 pase decisivea reușit Darius Olaru pentru FCSB, în acest sezon de Liga 1
Fostul internațional a vorbit și despre Edi Iordănescu, pe care îl consideră pregătit să conducă naționala României: „Eu am spus că dacă Edi nu va accepta, l-aș fi preferat pe Mutu. Așa am simțit eu, mă bucur foarte tare că cei de la FRF au decis să-i dea o șansă lui Iordănescu, care este, credeți-mă, pregătit pentru lupta acesta”.
Lotul României pentru meciurile cu Grecia și Israel
PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0); Horațiu Moldovan (Rapid București, 0/0)
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1);
MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1);
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 23/8).
{{text}}