Certificatul de pe „Bernabéu”

Să presupunem că ar fi existat cineva pasionat de fotbal care să nu fi știut, duminică seară, că avem „Clasico”. 

E greu de crezut, la ce impact mediatic are această confruntare, dar să presupunem. Iar acel cineva ar fi deschis televizorul prin minutul 60 al partidei. Probabil că ar fi crezut că e o eroare și nu neapărat pe motive de scor, care era 0-4 atunci. O echipă în negru și una în galben într-un meci ce a intrat în istorie ca un duel între „blanco” și „blau-grana”, să recunoaștem, nu era cel mai logic context.

Mergând pe acest fir al logicii, absolut nimic n-a fost logic în ceea ce a făcut duminică seară Carlo Ancelotti. Plecând de la echipa de start și așezarea în teren (Modrici ca 9 fals!!!), continuând cu schimbările și terminând cu lipsa aproape totală de motivare a jucătorilor, ceva ce, cum-necum, tot treaba antrenorului e. Mai ales unul experimentat ca el, care, sâmbătă amintea de ce i s-a întâmplat lui în acea finală de Liverpool-Milan și cât nemilos poate fi fotbalul dacă-l tratezi cu lejeritate. 

Don Carlo și-a arătat ulterior caracterul, recunoscând că a comis erori grave și neîncercând în vreun fel să paseze un minimum de responsabilitate către arbitru pentru acea posibilă eliminare a lui Aubameyang din startul meciului. Cum de altfel n-au făcut-o nici jucătorii Madridului, căci la un astfel de scor ar fi fost mai degrabă jenant. 

Pe la noi se mai practică asta, toate eșecurile sunt puse în cârca arbitrilor (foarte slabi unii dintre ei, nimic de zis) într-o încercare patetică de a găsi alibiuri, pe ideea că toți sunt de vină mai puțin cine chiar e de vină. La 0-4 însă și după cum s-a jucat partida, nimeni de la Real Madrid n-a încercat să facă asta și e absolut normal.

Marea victorie e însă a lui Xavi. Comparația cu Guardiola e inevitabilă. Primul „Clasico” al lui Pep pe „Bernabéu” a fost acel 2-6. Primul al lui Xavi, acest 0-4. 

Știm ce a realizat Guardiola, încă nu știm ce poate realiza Xavi. Dar bănuim. Felul în care a schimbat fața Barcelonei într-un timp relativ scurt (între Barcelona de duminică și cea din turul contra Madridului e o diferență abisală), felul în care a participat și participă activ la campania de achiziții, coerentă după multă vreme, felul în care vede fotbalul odată trecut de pe iarbă pe bancă, toate astea confirmă ceea ce Vicente del Bosque spunea despre Xavi încă de prin 2012. Că nu are cum să nu ajungă și un bun antrenor. Ca fotbalist a fost peste Guardiola, ca tehnician e abia la început. Și-a ridicat însă un soi de certificat de naștere cu acest triumf.

Real Madrid de azi nu e mai rău decât acum 10 zile, când elimina de manieră epică PSG-ul. Barcelona nu e mai bună decât cea care nu reușea să dea gol Galatei, acasă, sau se salva in extremis pe terenul lui Elche. Pentru ambele însă acest „Clasico” poate fi un punct de referință. 

Senzația lăsată de catalani a cea transmisă de Piqué, pe twitter, la 10 minute de la final: „We are back!”. Bazată în principal pe faptul că echipa are un antrenor pentru un viitor ce ar trebui să fie lung, de care președintele ascultă fiindcă îl cunoaște bine. 

Senzația lăsată de madrileni e de mare incertitudine, în special în dreptul lui Ancelotti. Florentino Pérez e un tip mult prea orgolios ca să treacă ușor peste un eșec cu iz de umilință, iar nervii ăștia nu știu în ce măsură vor putea fi calmați doar de câștigarea campionatului. 

Pe biroul lui Florentino tronează, cred, o mare dilemă: în mâinile cui să pună noul proiect Real Madrid, cu un stadion fantastic și cu un Mbappé ca element central? Și poate că, pe același birou, încearcă să atragă atenția o altă dilemă: va putea Mbappé să compenseze trecerea inevitabilă a anilor peste Modric, Kroos, Benzema și alții?