GSP special   •   Stiri extrasport   •   Război în Ucraina

Ședință de urgență în fotbalul din Rusia: măsurile disperate propuse din cauza problemelor financiare

+15 Foto
FOTO: Imago-Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 21 martie 2022

Rușii se pregătesc pentru o ședință extraordinară a Comitetului Executiv din cadrul Federației de la Moscova. Printre propuneri se numără mărirea numărului de echipe din primul eșalon și introducerea unui plafon salarial.

Fotbalul din Rusia este complet izolat de restul lumii în acest moment. Echipa națională a fost exclusă din toate competițiile internaționale, iar cluburile nu au drept de participare în cupele europene. 

Sancțiunile financiare impuse statului condus de Vladimir Putin, în urma invaziei declanșate în Ucraina, zdruncină din temelii prima ligă a Rusiei. Mulți fotbaliști străini au părăsit deja campionatul, iar formațiile au probleme cu plata salariilor. 

Reformă pregătită în fotbalul din Rusia


În acest context, se pregătesc schimbări importante. Roman Teryushkov, membru în comitetul director al lui FC Khimki, a propus introducerea unui plafon salarial. Ideea lui este împărtășită de mai mulți oficiali, informează Sport-Express. Unii dintre ei au opinat că restricția ar trebui impusă doar pentru jucătorii sub 21 de ani. 

În ședința care urmează va fi supusă la vot și ideea creșterii numărului de echipe. În acest moment, prima ligă are în componență 16 formații. Ideea i-a aparținut selecționerului Valery Karpin (53 de ani). Dacă va fi aprobată, schimbarea ar presupune ca nicio formație să nu retrogradeze la finalul stagiunii în curs. 

Inclusiv Grigory Ivanov, președintele clubului Ural, unde evoluează Eric Bicfalvi, a salutat reforma.

VIDEO Emil Caras, secundul celor de la Dinamo Kiev: „E de nedescris ce se întâmplă în Ucraina. E inuman!”


Vezi și alte urmări ale războiului din Ucraina:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.