Alexandru Gudea (25 de ani), fost portar la Farul și Concordia Chiajna, în prezent la SCM Zalău, în Liga 3, a fost implicat într-un scandal în urma căruia a fost reținut de poliție și încătușat.
Nu doar autoritățile l-au sancționat pentru evenimentele în care a fost implicat în centrul orașului, ci și clubul la care este legitimat.
Portarul lui SCM Zalău a ajuns pe mâna Poliției
Goalkeeper-ul ardelenilor a fost implicat într-un scandal ce a avut loc la un local din Zalău și, în momentul în care forțele de ordine și-au făcut simțită prezența, acesta a încercat să fugă, refuzând să se legitimeze. Alexandru Gudea a fost încătușat și dus la secția de poliție, acolo unde i-a fost aplicată și o amendă în valoare de 1.000 de lei, potrivit Graiul Sălajului.
„Polițiștii de la Ordine Publică erau în serviciu de patrulare în zonă, moment în care au observat un tânăr care se manifesta agresiv și ar fi încercat să lovească alte persoane. Polițiștii au aplanat scandalul, după care i-au solicitat tânărului date privind identificarea sa. Acesta a refuzat și a încercat să fugă, dar a fost prins. Ulterior a fost încătușat și condus la sediul IPJ Sălaj, în vederea identificării și luării măsurilor legale”, au declarat reprezentanții IPJ Sălaj.
Și clubul l-a sancționat pe Alexandru Gudea
Portarul în vârstă de 25 de ani a fost sancționat și de SCM Zalău, echipă la care evoluază. Acestuia i-a fost tăiat jumătate din salariul pe o lună, după ce a mers în localul respectiv fără acordul conducerii clubului, încălcând Regulamentul de Ordine Interioară.
Chiar și așa, potrivit aceleiași surse, Gudea a fost titular între buturile sălăjenilor la partida de la finalul săptămânii, contra celor de la Someșul Dej, terminată scor 1-0.
„Jucătorul la care faceți referire a fost sancționat pecuniar de clubul SCM Zalău, conform art. 41 din Regulamentul de Ordine Interioară cu 50% din valoarea unei remunerații lunare. Fotbalistul regretă cele întâmplate și și-a cerut scuze față de colegi și față de club”, este mesajul oficial al celor de la SCM Zalău.
{{text}}