Liga 1

Universitatea Craiova, „condamnată” la locul 3 » Ce-l sperie pe Reghecampf în play-off

FOTO: Raed Krishan

Articol de Aurelian Botezatu  —  Tuesday, 22 March 2022

Rezultatele de până acum îi „condamnă” pe cei de la CS Universitatea Craiova la locul 3. N-au scos decât un punct din duelurile cu CFR și FCSB, următoarele adversare din play-off. Echipele contra cărora au făcut până acum spectacol sunt în play-out.

Pentru Universitatea Craiova, 2021/2022 a fost până acum un veritabil roller coaster. 

Cu perioade entuziasmante și altele de-a dreptul dezastruoase. La un moment dat, în cursul ultimei serii pozitive, cu 7 victorii la rând, antrenorul Laurențiu Reghecampf vorbea despre un loc 2 drept țintă, la finalul stagiunii, însă patronul Mihai Rotaru a nuanțat un pic așteptările: „Ne uităm spre locul doi, într-adevăr, dar trebuie să ne păstrăm locul trei, în primul rând".

În sezonul regulat, din duelurile cu contracandidatele la titlu, CFR și FCSB, oltenii n-au scos decât un punct. În Bănie, contra CFR-ului (1-1), grație unui gol norocos, înscris de Gustavo în ultima secundă a prelungirilor. Restul: 0-1 cu campioana României la Cluj, 1-4 și 2-3 cu vicecampioana FCSB. 

Locul 3 în play-off după primele două etape, Universitatea are, în schimb, un bilanț echilibrat în 2021/2022 cu echipele clasate în urma sa: o victorie, o remiză și recenta înfrângere contra Voluntariului (3-0, 1-1, 1-3), o victorie și un eșec cu Viitorul (0-1, 1-0), două victorii și un eșec cu FC Argeș (1-0, 2-3, 3-0).

Și încă ceva. Oltenii și-au construit seriile spectaculoase, 5 victorii consecutive în turul sezonului regulat, 7 în finalul returului, mai ales „pe spinarea" echipelor modeste:  5-0 și 6-1 cu Dinamo, 5-0 și 3-1 contra Clinceniului, 5-2 și 3-0 împotriva Mioveniului, de două ori 2-0 cu rivala locală FCU și un dublu 1-0 contra Chindiei.

Concluzia? Oltenii sunt mici cu cei mari și mari doar cu cei mici. 

Sunt niște echipe cu care nu reușim nimic din ce ne propunem. Așa e și cu FCSB, văd că așa e, mai nou, și cu FC Voluntari 
- Sorin Cârțu, președinte CSU Craiova, după 1-3 cu ilfovenii

12puncte, din 24 posibile, a obținut CSU sezonul trecut din duelurile la vârf cu CFR (4 meciuri, 5 puncte) și cu FCSB (4m/7p). La final s-a clasat pe 3

2 apriliee data primului „șoc" pe care Universitatea îl va disputa în play-off: la București, cu FCSB. Apoi, pe 9 aprilie, vine CFR-ul în Bănie

VIDEO

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.