Louis van Gaal (70 de ani), selecționerul Țărilor de Jos, pregătește turneul final, dar contestă alegerea FIFA. Qatar a fost acuzat de încălcarea flagrantă a drepturilor omului, mii de muncitori murind pe șantierele pentru CM 2022
Calificată la Mondial după opt ani, Oranje se pregătește de turneul final (21 noiembrie - 18 decembrie), are două amicale în acest sfârșit de lună, cu Danemarca și Germania.
Totuși, cel mai important om al său, selecționerul Louis van Gaal, nu se simte deloc bine gândindu-se că la toamna va fi în Qatar.
Louis van Gaal, despre mondialul din Qatar: „M-am opus întotdeauna”
„E ridicol că mergem să jucăm într-o țară în care, ce spunea FIFA?, trebuie să se dezvolte fotbalul. Și faci asta organizând o asemenea competiție în acea țară. E fără cuvinte. Ce mai contează?
Totul e despre bani, interese comerciale. Singurele lucruri ce interesează FIFA”, a declarat la reunirea lotului antrenorul batav în vârstă de 70 de ani, a treia oară pe banca naționalei.
Van Gaal întreabă: „Cu expertiza mea, de ce credeți că nu sunt în comisiile FIFA? Pentru că m-am opus întotdeauna acestei organizații".
Victime din Nepal, Sri Lanka, Pakistan și India pe șantierele din Qatar
Încă un protest împotriva desfășurării CM 2022 în Qatar, stat acuzat în nenumărate rânduri de încălcarea drepturilor omului.
Mii de oameni care au muncit la infrastructura Mondialului, în capitala Doha și împrejurimi, au murit din cauza condițiilor de muncă inumane. Majoritatea erau din Nepal, Sri Lanka, Pakistan și India.
{{text}}