Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, facțiunea dură a suporterilor lui FCSB, anunță că vor fi prezenți „în mod organizat” pe stadionul din Ghencea la meciul amical dintre România și Grecia.
- Partida România - Grecia va avea loc vineri, 25 martie, începând cu ora 20:15, și va fi găzduită de stadionul din Ghencea.
- Pentru România urmează un test cu reprezentativa Israelului, marți, 29 martie, la Netanya.
Pentru prima dată de la ridicarea noului stadion Steaua, Peluza Nord va participa în mod organizat la un meci găzduit de arena din Ghencea.
Peluza Nord merge pe stadionul din Ghencea, la România - Grecia!
Liderul facțiunii suporterilor, Gheorghe Mustață, condamnat în trecut pentru violență, tentativă de omor și șantaj prin taxe de protecție, a făcut anunțul.
„Dorința mea este să sărbătorim titlul de campioni în Ghencea. Să nu creadă cineva că am renunțat.
Până atunci, vineri, Peluza Nord va fi pe stadionul Steaua. Prima dată în mod organizat. Vom fi 100 de membri ai Peluzei Nord.
Așa cum am anunțat, îl vom susține pe Edi Iordănescu necondiționat, mai ales că este vorba de România”, a declarat Mustață la Realitatea Sportivă, citat de Fanatik.
Gheorghe Mustață: „Titlul și numele Steaua vor fi ale noastre”
Mustață a comentat și ultimele declarații ale lui Gigi Becali, patronul FCSB, referitoare la războiul identitar pe care vicecampioana Ligii 1 îl duce cu CSA Steaua, club din Liga 2:
„Am văzut ce a spus domnul Becali. Îl știm bine. De data aceasta a vorbit ceea ce simte. Vrea titlul și numele Steaua înapoi. Acesta este Gigi cel adevărat. Și așa va fi. Titlul și numele vor fi ale noastre”.
Peluza Sud Steaua nu acceptă FCSB în Ghencea
Peluza Sud, gruparea de ultrași care susțin CSA Steaua, a lansat mai multe amenințări de-a lungul timpului cu privire la posibilitatea ca FCSB să evolueze pe noua arenă din Ghencea.
„În Ghencea doar noi, ori război” și „FCSB, gazdă în Ghencea doar peste cadavrele noastre” sunt doar câteva dintre mesajele instigatoare ale susținătorilor Stelei.
Să stea lumea liniștită, că între Nord și Sud nu există probleme.
Nu știu de unde a apărut această informație. Am o relație super cu băieții din Peluza Sud. Mă refer la oamenii care conduc, nu toți tinerii care vor să iasă în evidență prin cine știe ce gesturi.
- Gheorghe Mustață, la Radio Sport 1, în octombrie 2021
{{text}}