Fotbal   •   Liga 1   •   ANIVERSARE

Lecția lui Emeric Ienei, la 85 de ani: „Fără optimism nu poți să faci nimic! Încerc să fiu cât de tare se poate”

+13 Foto
Emeric Ienei / Sursă foto: Arhivă GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 22 martie 2022

Emeric Ienei, unul dintre cei mai mari antrenori români din toate timpurile, transmite un mesaj emoționant, în ziua în care a împlinit 85 de ani.

Omul alături de care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, cea mai mare performanță a fotbalului românesc, nu se lasă doborât de problemele sale de sănătate și spune că preferă să abordeze toate dificultățile din jur cu optimism.

„Am primit multe telefoane plăcute astăzi. Foarte mulți m-au sunat și le mulțumesc că m-au căutat într-un număr atât de mare. 

Vă spun sincer, nu mă simt 100%, am probleme de sănătate la ambele picioare. Pot să mă deplasez, însă destul de greu. Dar fără optimism nu poți să faci nimic! Încerc să fiu cât mai tare se poate. Nu mă simt niciodată singur. Nu îmi vine să cred că am ajuns la 85 de ani, dar trebuie să accept și vârsta asta. Cu ce să mă laud? Cu câștigarea Cupei Campionilor Europeni”, a spus Emeric Ienei, la Digi Sport Special”. 


49 de meciuria stat Ienei pe banca naționalei României, având în palmares 22 victorii, 14 remize și 13 înfrângeri

8 formațiia antrenat Ienei în carieră: Steaua, FC Bihor, Chindia Târgoviște, Videoton, Panionios, U Craiova, România și Ungaria, cele mai mari performanțe fiind cucerirea CCE cu roș-albaștrii (1986) și calificarea "tricolorilor" la CM 1990, după 20 de ani de absență de la Mondial

A fost prima aniversare a lui Emeric Ienei fără soția sa, Ileana Gyulai Ienei, care a încetat din viață pe 25 august 2021, la 75 de ani.


10 date care definesc cariera antrenorului Emeric Ienei

  1. 386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova. Palmares: 218 victorii, 79 remize, 89 eșecuri
  2. 6 titluri de campion, toate cu Steaua: 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87, 1993/94. În 1976 a oprit o serie de 8 ani fără titlu, cea mai lungă din istoria roş-albaştrilor
  3. 4 Cupe ale României: 1975/76, 1984/85, 1991/92, 1998/99
  4. CCE 1985/86
  5. 51 de meciuri la naţionala României: 23 victorii, 14 remize, 14 eșecuri
  6. a calificat România la CM 1990, după o pauză de 20 de ani
  7. a fost antrenorul României la CE 2000, de numele lui legându-se ultima victorie la un turneu final, 3-2 cu Anglia
  8. a reuşit prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) şi prima din grupele unui turneu european (CE 2000)
  9. a condus Steaua în 31 de partide europene. Palmares: 13 victorii, 8 remize, 10 eșecuri. Finala cu FC Barcelona a fost al 13-lea meci
  10. e tehnicianul cu cele mai multe Derby-uri Steaua - Dinamo, 23 (19 în campionat și 4 în Cupă)

Vă dați seama ce șansă am avut?! I-am pregătit pe Puiu Iordănescu, pe Marcel Răducanu, pe Boloni, pe Gică Hagi, pe Lăcă, pe Belo, pe Gică Popescu, pe Dan Petrescu, pe Chivu, pe Mutu, pe Adi Ilie... Doamne, tot ce a avut mai bun fotbalul românesc în ultima jumătate de secol a trecut prin mâna mea! 



Am avut aproape întotdeauna fotbaliști formidabili la dispoziție. Și, poate, am avut și eu ceva fler, ceva inspirație... Voi ați văzut antrenori mari cu jucători slabi? În special la Steaua și la națională, am lucrat cu oameni de calitate. Și pe gazon, și în afara lui. Fără acești oameni extraordinari, probabil că aș fi rămas un anonim. 



- Ienei, pentru Gazeta Sporturilor

Victor Pițurcă se implică într-o dilemă istorică: „Ienei a făcut Steaua '86!”

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.