Cristian Tudor Popescu a comentat decizia surprinzătoare luată azi de Ashleigh Barty, liderul WTA, care s-a retras din tenis cu o lună înainte de a împlini 26 de ani.
Jurnalistul consideră că decizia lui Barty este una care poate schimba modul în care sportivii privesc tenisul de performanță, fiind de părere că asistăm la un moment istoric în sport.
Cristian Tudor Popescu, despre schimbarea uriașă pe care o poate produce retragerea lui Barty
„Este un moment istoric în tenisul din toate timpurile! M-am gândit și nu găsesc decât un singur exemplu asemănător ca moment, nu ca motivație. Cel al lui Bjorn Borg. El s-a retras la 26 de ani, fiind, la fel ca Barty, în culmea gloriei.
La Borg a fost vorba de o epuizare nervoasă, dusă dincolo de limitele suportabilului. Borg nu a putut să facă față tensiunii pe care trebuia s-o îndure în fiecare zi a vieții lui, de la o vârstă fragedă. Până la acel moment, câștigase 11 titluri de Grand Slam, avea niște cifre care nu au fost depășite nici astăzi.
Era cel mai bun și s-a retras pentru că a cedat, pentru că fost înfrânt de propriul lui psihic. După aceea, viața lui a fost destul de convulsivă. A trecut la alcool și droguri și a avut tot felul de relații, mai mult sau mai puțin pasagere. Parcă a vrut să recupereze anii petrecuți în acest regim extrem de dur, uneori inuman, pe care-l presupune sportul de maximă performanță.
Este ceea ce nu vrea să facă Ashleigh Barty în acest moment. Ea refuză acest model, care a dominat tenisul încă de la inventarea lui. Repet, nu-mi amintesc un mare jucător sau o mare jucătoare care să aibă o astfel de atitudine. E foarte umană.
15 turneea câștigat Barty la simplu, dintre care 3 de Grand Slam
În tenis, atitudinea dominantă a fost «Trebuie să joc până dau ultima picătură de forță fizică și psihică din mine. Și chiar dincolo». Au fost jucători care au încercat să-și prelungească cariera, chiar Borg s-a întors, dar n-a mai rezistat niciun rezultat notabil. Și Thomas Muster juca pe la 40 de ani cu puști de 18-19 ani, care-l spulberau.
Până la Barty asta a fost filozofia în tenisul masculin și cel feminin. Îți dedicai viața activă acestui efort, uneori inuman. Stai departe de familie luni întregi, ești plecat de lângă familie și prieteni, stai ore întregi să te antrenezi și renunți la multe.
Mare lucru nu faci câtă vreme ești o mare jucătoare sau un mare jucător. Nu ai timp să citești, să vezi niște spectacole. Ai prea puțin timp să trăiești alte experiențe cu alți oameni. Altfel nu se poate să câștigi Wimbledon, Roland Garros sau Australian Open. Trebuie să duci această viață inumană!
Barty vine cu acest model surprinzător, dar cât se poate de uman și acceptabil. Aproape că am putea spune că «Nu ne-am gândit că se poate și așa»”, a declarat Cristian Tudor Popescu pentru GSP.ro.
Să ne gândim ce se întâmplă în tenis. Cei mai buni jucători din lume, Djokovic și Barty, nu joacă. Sunt două exemple de mari jucători de tenis care pun ceva mai presus decât tenisul, înainte să li se sfârșească marile cariere
- Cristian Tudor Popescu
„Barty nu vrea s-o părăsească tenisul pe ea”
„Ea spune «Da, am realizat tot ceea ce mi-am propus, am câștigat 3 mari turnee de Grand Slam, pe hard, zgură și iarbă, am câștigat și alte turnee, am 25 de ani și nu vreau să mai duc viața în care tenisul îmi ia tot. Vreau să trăiesc și pentru altceva pe acestă lume».
O cred când spune că s-a lăsat definitiv. Nu cred că se va întoarce peste câțiva ani. Barty nu vrea s-o părăsească tenisul pe ea. Preferă să se despartă prietenă de tenis. Până acum, toți marii jucători au lăsat tenisul să-i părăsească. Nu au avut această tărie, această dorință sinceră.
Mă mai gândesc la ceva. Barty are origini aborigene, iar mentorul ei a fost Evonne Goolagong Cawley, marea jucătoare australiană, cu origini aborigene. Aborigenii păstrează o filozofie proprie de raportare la scopul vieții. Mă gândesc că s-ar putea ca asta să aibă o influență asupra deciziei lui Barty.
În fond, ce refuză Barty? Refuză principiul consumului. Un sens fundamental al vieții e să consumi cât mai mult. Iar asta presupune consumul omului, să arzi până la capăt. Barty nu vrea să se consume până la capăt în tenis. Consideră că viața înseamnă mai mult decât tenisul. Ceea ce propune Barty e dincolo de tenis. E un alt mod de a fi, de a trăi în societatea noastră. E un alt model uman.
114 săptămâniare Barty pe primul loc WTA
Este posibil ca acest început extraordinar, ieșit din comun, de a gândi tenisul să dea de gândit altora. Sunt mulți tineri care o admiră și este posibil ca ea să producă o schimbare în modul de a aborda performanță. Mi s-ar părea ceva excepțional să se gândească «Nu trebuie să joc până când mă lasă tenisul»”, a adăugat jurnalistul.
Barty e una dintre cele mai mari jucătoare din istoria tenisului. Cum a ajuns să fie jucătoarea dominantă? A avut unul dintre cele mai frumoase jocuri din istorie. Ea nu are caracteristici fizice deosebite. Este o plăcere s-o vezi jucând. E o sinteză a tenisului australian din toate timpurile. Când te uiți la ea îi vezi pe Goolagong, pe Rod Laver sau pe Ken Rosewall
- Cristian Tudor Popescu
{{text}}