Fotbal   •   Liga 1   •   Ucraina

Mircea Lucescu presimte că Zelenski va lua o decizie majoră: „Ei sunt primii care ies din Ucraina”

+19 Foto
Mircea Lucescu (76 de ani) a vizitat astăzi baza de pregătire a celor de la FCSB, loc unde sunt cazați mai mulți refugiați ucraineni

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 23 martie 2022

Mircea Lucescu (76 de ani) a vizitat astăzi baza de pregătire a celor de la FCSB, locul unde sunt cazați mai mulți refugiați ucraineni, inclusiv fotbaliștii Sergiy Sydorchuk (30 de ani, mijlocaș defensiv), Taras Stepanenko (32, „închizător”) și Sergiy Kryvtsov (31, stoper).

Mircea Lucescu a pus la cale venirea echipei U19 a lui Dinamo Kiev în România, pentru meciul din UEFA Youth League, contra lui Sporting U19, programat pe 6 aprilie, la București. „Il Luce” speră ca toți sportivii ucraineni să poată părăsi țara, pentru a-și continua activitatea..

Mircea Lucescu: „Îi mulțumesc lui Gigi Becali pentru ospitalitate”

„Am venit cu Gigi Becali să vedem locul în care ar putea fi cazată echipa de 19 ani a lui Dinamo Kiev. După cum știți, cu ajutorul UEFA, care le-a schimbat data meciului din optimile de finală, vor juca pe 6 aprilie. Am insistat să joace la București echipa.


Am căutat să văd locuri de cazare și posibillități de antrenament, am vorbit cu Gigi, el s-a oferit să ia echipa și să o aducă aici. Sunt condiții foarte bune. Baza e foarte bună. I-am văzut și pe ucrainenii cazați aici, familiile din Odessa, am vorbit și pentru Sydorchuk”, spus Mircea Lucescu. 

Mircea Lucescu: „Nu se pune problema să joace la FCSB”

Cel mai în vârstă antrenor din lume a exclus varianta ca vreun fotbalist de la Dinamo Kiev să semneze provizoriu cu FCSB: 

„Gigi a punctat foarte bine. În cazul în care se va putea și se va da permisiunea jucătorilor ucraineni care sunt în Ucraina să iasă și să joace, atunci sigur că se pune această problemă. El s-a oferit să îi primească la antrenamente, dar nu pot juca. N-ar fi posibil”. 


„Cât timp acolo se moare, nu se pune problema ca ei să joace fotbal. E o problemă morală, nu doar de existență sportivă. Cum, oamenii mor și noi jucăm fotbal? Vor doar să se antreneze, de asta nevoie. Pentru moment. 

S-ar putea să se ia o decizie la nivelul conducerii Ucrainei și să lase sportivii de performanță să iasă, să lase sportivii de performanță să își continue activitatea. Când se va termina această nebunie, sportul va fi primul care va apropia oamenii. 

Echipa de acum (n.r. Dinamo Kiev U19) e prima care iese din Ucraina pentru a concura într-o competiție europeană. Încercăm să o ajutăm”, a concluzionat Lucescu. 

VIDEO Gigi Becali a lămurit situația jucătorilor ucraineni: „Vin doar să se antreneze”

Citește și alte știri din fotbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.