Daniel Popa (27 de ani), fostul atacant al lui Dinamo și al Chindiei, a fost prezentat oficial în Coreea de Sud, unde va evolua pentru Daejeon Hana Citizen, formație din liga secundă.
Surprinzătoarea mutare a lui Popa în Coreea de Sud reprezintă o adevărată lovitură financiară pentru un fotbalist care, până acum, era obișnuit cu salariile prea puțin atrăgătoare din Liga 1. Din informațiile obținute de Gazeta Sporturilor, Popică va încasa, cu aproximație, 330.000 de euro în primul sezon (în jur de 27.000 de euro lunar), urmând ca din al doilea sezon să încaseze 450.000 de euro anual!
Daniel Popa, mai bine plătit decât Deac sau Florinel Coman!
Astfel, Daniel Popa va fi mai bine plătit decât fotbaliști precum Deac (300.000 € net anual), Omrani (250.000 €) sau Florinel Coman (240.000 €).
Mutarea a fost intermediată de impresarul Adrian Neaga, cel care, de-a lungul carierei, a jucat la rândul său în Coreea de Sud, pentru formațiile Jeonnam Dragons și Seongnam Ilhwa Chunma.
Rică Neaga și Daniel Popa, în momentul semnării contractuluiDaniel Popa, prezentat la Daejeon Hana Citizen: „Abia aștept să joc și să-i fac pe suporteri fericiți!
Atacantul a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane și a fost deja prezentat oficial de gruparea sud-coreeană. Popa a avut de așteptat până să primească viza, a fost obligat apoi de asiatici să intre în carantină, însă de acum e liber să se antrenze alături de noua echipă.
„Sper să facem lucruri minunate împreună și să îndeplinim obiectivul clubului. Abia am ieșit din carantină, o să încep pregătirea cu colegii mei și totul va fi OK. Am vorbit cu Aurelian Chițu, mi-a spus lucruri foarte frumoase despre această echipă, mi-a spus că oamenii sunt foarte buni, primitori. O să-i răsplătesc cu jocul meu. Abia aștept să joc primul meu meci aici și să fac suporterii fericiți!”
Daniel Popa, prezentat la Daejeon Hana CitizenPe contul oficial de YouTube al lui Daejeon, Daniel Popa a fost prezentat cu mare fast de sud-coreeni, pe modelul supertransferurilor din Europa:
5 goluriavea Popa pentru Chindia în acest sezon, fiind golgeterul echipei
{{text}}