Tenis

Irina Begu revine de la 0-1 la seturi și se califică în turul II la Miami » Urmează un duel de gală cu #5 WTA

Irina Begu / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 23 March 2022

Irina Begu (31 de ani, 70 WTA) a avansat, miercuri seara, în turul secund al turneului de la Miami. Jucătoarea din România a învins-o în trei seturi pe americanca Hailey Baptiste (20 de ani, 122 WTA), scor 6-7 (6), 6-1, 6-1.

După un prim set istovitor, câștigat de tânăra Hailey Baptiste în tie-break, după o oră, experiența Irinei Begu și-a spus cuvântul. Jucătoarea noastră s-a impus într-o manieră dominantă în seturile doi ș trei, 6-1, 6-1, asigurându-și astfel biletele pentru turul II.

Acolo unde Irina Begu o va întâlni în premieră pe bielorusa Aryna Sabalenka (23 de ani, 5 WTA), favorita principală a turneului american. Data și ora de start a partidei urmează să fie anunțate de organizatori. 

Irina Begu: „Trag în continuare după mononucleoză”

Diagnosticată anul trecut cu mononucleoză, Irina Begu a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate Gazetei Sporturilor în luna februarie, despre stare sa actuală de sănătate.

Trag în continuare după mononucleoză. Mi-a afectat și tiroida, cei care au probleme cu tiroida mă înțeleg, mi-a fost greu și-n Australia, dar acum sunt mai bine și așa sper să fie de la săptămână la săptămână. Sunt lucruri normale, nu le poți controla, dar important este să fiu atentă, încerc cât de mult să mă recuperez, să merg la turnee cât mai sănătoasă.

Experiența pe care am căpătat-o de-a lungul anilor ajută, am avut câteva accidentări, nu chestiuni majore, dar știu să gestionez un pic mai bine situațiile acestea și atunci când simt că nu sunt sută la sută, prefer să mă retrag”, a spus Irina. 

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.