Fotbal   •   Liga 1   •   DEPUNCTARE

Decizie de ultimă oră a FRF! Etapa următoare putem afla deja prima retrogradată din Liga 1

Gaz Metan a fost din nou depunctată / foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 23 martie 2022

Gaz Metan primește lovitură după lovitură. Medieșenii au aflat miercuri seara că au primit o nouă depunctare, de data acesta de opt puncte! Bineînțeles, motivul e legat tot de neplata datoriilor.

  • Gaz Metan a fost penalizată în sezonul regulat cu 22 de puncte și alte 12 puncte în play-out

Din cauza problemelor financiare, Gaz Metan e „lanterna roșie” a Ligii 1 și nu mai are nicio șansă să evite retrogradarea. Depunctați pe bandă rulantă, medieșenii au acum -11 puncte! 

Etapa următoare putem afla deja prima retrogradată din Liga 1


Comisia de Disciplină din cadrul Federației a anunțat astăzi că formația medieșeană mai pierde alte opt puncte, pe fondul datoriilor acumulate față de Mihai Teja, Eusebiu Iulian Tudor, Ioan Mărginean și Mircea Diaconescu, toți foști angajați de-ai clubului.

Cu -11 puncte în clasament și părăsită de toți jucătorii importanți, Gaz Metan nu mai are nicio șansă să rămână în Liga 1. Etapa viitoare, medieșenii dau piept cu UTA, iar o eventuală înfrângere ar consemna retrogradarea matematică a echipei care în urmă cu un deceniu o elimina pe Mainz din Europa League.

Și Academica Clinceni a fost depunctată

Tot astăzi, Academica Clinceni a primit o depunctare de două puncte, din cauza neplății datoriilor către fostul fotbalist Marius Cioiu. 


Dacă în cazul medieșenilor devenise o obișnuință, pentru Clinceni este o premieră. Clubul ilfovean pierde momentan două puncte și are interdicție la transferuri. Dacă nu va achita datoria către Cioiu, peste 15 zile va pierde încă două.

Cum arată clasamentul din play-out după noile depunctări

  • Botoșani  » 29 puncte
  • Rapid » 26
  • Sepsi » 24
  • UTA » 23
  • FCU Craiova » 21
  • Chindia » 19
  • CS Mioveni » 18
  • Dinamo » 10
  • Clinceni » 5
  • Gaz Metan » -11

VIDEO Câte salarii a luat Ilie Poenaru la Gaz Metan: „Am renunțat la bani pentru libertate, nu e o sumă mică”

Vezi și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.