Tenis

Simona Halep s-a retras de la WTA Miami, cu 3 ore înaintea disputei cu Daria Saville

Simona Halep / Sursă foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 24 martie 2022

Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) ar fi trebuit să o întâlnească joi seara pe australianca Daria Saville (28 de ani, 249 WTA), în turul II al turneului de categorie 1000 de la Miami. Dubla campioană de Grand Slam s-a retras cu câteva ore înainte meciului, din cauza unor probleme medicale.

UPDATE 18:50 / Halep s-a retras înaintea debutului de la WTA Miami 

Organizatorii turneului de la Miami au anunțat că Simona Halep nu se poate prezenta la meciul din turul secund, din cauza unor probleme la coapsa piciorului stâng. 

Durerile au apărut încă din timpul semifinalei pierdute cu Iga Swiatek, la Indian Wells. Halep a sperat într-o recuperare rapidă, dar problemele au persistat.

Simona Halep și Daria Saville (ex-Gavrilova) s-ar fi întâlnit pentru a cincea oară în circuitul feminin. Jucătoarea din România s-a impus în trei dintre cele patru meciuri directe (Indian Wells 2015, Canada 2016 și Cincinnati 2016). Unica victorie a australiencei a venit tot în 2016, la Roma.

Simona Halep, probleme înainte de primul meci la Miami Open, cu Daria Saville

Simona Halep a vorbit și despre problemele medicale pe care le are și în conferința de dinaintea partidei.

„Abia am ajuns, azi (marți) a fost un antrenament normal. Ieri am bătut doar puțin mingea, pentru că am avut dureri.

Turneul de la Indian Wells mi-a dat încredere, mi-a arătat că pot juca tenis la un nivel destul de înalt. A fost o experiență frumoasă. Vin la Miami cu încredere că pot juca un tenis bun.

Am un bandaj (n.r- pe coapsa piciorului stâng, pe care l-a avut și în meciul cu Iga Swiatek de la Indian Wells). Vreau să mă protejez. Am dureri, dar nu e ceva grav. Am făcut o radiografie și mi s-a arătat că nu e grav. Dar se poate agrava și voi avea grijă cât pot de mult.

Daria Saville a jucat bine la Indian Wells. A jucat bine și aici în primul meci. M-am uitat un pic. Mă aștept la un meci destul de greu, pentru că va fi primul din turneu și mereu se întâmplă așa. Dar am încredere în mine, sunt pregătită și aștept să dau tot ce am mai bun”, a spus Halep, potrivit digisport.ro.

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.