Campionate

Vor să excludă cluburile engleze din Super Liga Europei: „De acum, nu mai e doar împotriva UEFA și FIFA, ci și contra Premier League”

Joan Laporta și Florentino Perez (primii doi din stânga) pun la cale o nouă versiune pentru Super Liga Europei // Foto: Getty Images

Articol de Theodor Jumătate  —  joi, 24 martie 2022

Florentino Pérez, președintele lui Real, a lansat altă variantă a Super Ligii. „De acum, nu mai e doar împotriva UEFA și FIFA, ci și contra Premier League”, avertizează Javier Tebas, președintele ligii spaniole.

Anul trecut, în aprilie, la miezul nopții, Florentino Pérez, Andrea Agnelli și Joan Laporta, președinții de la Real, Juventus și Barcelona, au făcut fotbalul să se cutremure cu noua Super Ligă a Europei. 

O competiție „blindată”, cu 12 cluburi fondatoare, care ar fi participat an de an indiferent de locul din campionatul intern. În fața protestului generalizat în toată Europa, proiectul SLE s-a dizolvat în doar 48 de ore. Nouă din cele din 12 grupări s-au retras, rămânând inițiatorii: Pérez, Agnelli și Laporta. 

Au fost șase cluburi din Premier League în 2021. Acum, nu va mai fi niciunul 

De curând, cei trei au relansat Super Liga. Un plan diferit, un turneu asemănător Ligii Națiunilor, cu divizii în straturi din care se poate retrograda și promova. S-ar disputa tot în paralel cu Liga Campionilor, ar fi principala sa rivală. 

În 2021, șase dintre cele 12 echipe erau engleze: Man. United, Man. City, Liverpool, Chelsea, Arsenal și Tottenham. Atunci, toate au renunțat. Acum, aproape sigur, niciuna nu va lua parte la SLE. Așa susține președintele ligii spaniole, unul dintre marii contestatari ai acestui proiect. 

„Planul lui Florentino Pérez va eșua din nou”

„Florentino nu pierde niciodată, apare mereu cu altceva”, a afirmat Javier Tebas într-o conferință de presă, conform presei iberice. „Super Liga e un concept pregătit de mulți ani și e mai mult al lui Florentino decât al lui Real Madrid.” 

Tebas a dezvăluit că „de această dată, cluburile Anglia vor fi excluse. De acum, nu mai e doar împotriva UEFA și FIFA, ci și contra Premier League”. Numai că, la fel ca în 2021, „guvernele europene s-au poziționat. Iar planul lui Florentino Pérez va eșua din nou.” 

Premier League: 12,4 miliarde de euro pe trei ani 

Forțele insulare vor rămâne în bloc în Champions League, mai ales că vor fi avantajate de noile reguli de stabilitate financiară impuse de UEFA. Începând de luna viitoare, cluburile nu vor mai putea avea o masă salarială mai mare de 70% din totalul veniturilor înregistrate într-o perioadă de trei ani. 

Drepturile de televiziune din Premier League, estimate la 12,4 miliarde de euro (intern și internațional) pentru 2022-2025 ajută grupările să depășească și ultimele măsuri luate de forul de la Nyon.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.