Paul Pogba (29 de ani), vedeta lui Manchester United, a intrat pe radarul bogaților de la Newcastle. Francezul se află în ultimele 6 luni de contract și poate negocia cu orice echipă.
Potrivit The Sun, mijlocașul nu va semna prelungirea cu trupa de pe Old Trafford și va pleca din postura de jucător liber de contract în vară. În 2016, Pogba era cumpărat de Manchester United cu 105 milioane de euro de la Juventus.
Newcastle îl vrea pe Pogba, dar și Aston Villa e interesată
Jurnaliștii britanici notează că Newcastle monitorizează îndeaproape situația lui Pogba și ar dori să îl aducă pe St. Jame's Park în vara acestui an.
O altă echipă intrată pe fir ar fi Aston Villa, echipa antrenată de Steven Gerard, dar este greu de crezut că formația din Birmingham ar putea rivaliza cu Newcastle din punct de vedere financiar, în ceea ce privește salariul oferit lui Pogba, dar și comisionul agentului jucătorului, Mino Raiola.
De asemenea, cele două formații din Premier League au concurență serioasă din Serie A, unde Juventus ar dori să-l repatrieze pe starul francez. Pogba a jucat la „Bătrâna Doamnă” în perioada 2012-2016, a câștigat 4 titluri în Serie A și a marcat 34 de goluri pentru „bianconeri”.
Paul Pogba, nefericit la Manchester United
Plecat la naționala Franței, unde se pregătește pentru meciurile amicale cu Coasta de Fildeș (25 martie) și Africa de Sud (29 martie), Pogba a oferit un interviu prin care a dat de înțeles că și-a irosit ultimii 5 ani din carieră la Manchester United.
„Ultimii 5 ani nu m-au satisfăcut deloc. Și sezonul acesta e pierdut deja, nu o să câștigăm nimic. Fie că va fi cu Manchester United sau cu alt club, eu vreau să câștig trofee.
La naționala Franței e mult mai simplu. Aici joc pe postul care îmi convine, îmi știu rolul și am parte de încrederea antrenorului și a colegilor. La Manchester United e greu să fiu constant, pentru că trebuie să joc mereu pe diferite posturi, iar sistemele de joc și coechipierii se schimbă în continuu”, a spus Paul Pogba, potrivit The Sun.
55 de milioane de euroeste cota lui Paul Pogba, potrivit transfermarkt.com
{{text}}