Tribunalul Sibiu a aprobat astăzi planul de reorganizare pentru clubul FC Hermannstadt. Divizionara secundă îndeplinește acum cerințele pentru obținerea licenței de Liga 1. Dinamo spera ca formația din Sibiu să nu primească dreptul de promovare pentru a avea un adversar mai slab la baraj, Chiajna sau Unirea Slobozia.
FC Hermannstadt se numără printre formațiile aflate în insolvență în fotbalul românesc. Sibienii au recurs la această variantă în luna septembrie 2021, dar încă nu reușiseră să obțină unda verde pentru planul de reorganizare. Astăzi, Tribunalul Sibiu a dat o decizie favorabilă, executorie.
Tribunalul Sibiu, decizie favorabilă pentru FC Hermannstadt
Admite cererea formulată administrator judiciar al debitorului Asociaţia de Fotbal Club Hermannstadt Sibiu - practician în insolvenţă Ideal Insolv SPRL prin Marcu Maniu. În baza art. 139 alin.1, lit. C din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenirea insolvenţei şi de insolvenţă, confirmă planul de reorganizare al debitorului propus de către practicianul în insolvenţă Ideal Insolv SPRL prin Marcu Maniu.
În conformitate cu dispoziţiile art.140 coroborat cu art.56 lit. d şi art. 58 alin.1 lit. e din Legea nr.85/2014, când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător, conform acestuia, de către administratorul special Raica Dan şi sub supravegherea administratorului judiciar. Executorie.
- soluția dată astăzi de Tribunalul Sibiu
5 milioane de euroare datorii Hermannstadt, club intrat în insolvență la 31 septembrie 2021
CSA Steaua, singura din play-off fără drept de promovare
FC Hermannstadt ocupă în acest moment poziția secundă în play-off. Are 44 de puncte, unul peste urmăritoarea U Cluj. Primele două formații promovarează direct, următoarele două merg la baraj.
Dintre cele 6 combatante, una singură nu are drept de promovare în Liga 1. CSA Steaua, club departamental aflat sub controlul Ministerului Apărării, susține că va apela la TAS pentru a schimba situația. Asta deși FRF și LPF au fost clare în această speță, transmițând că promovarea este imposibilă.
Dinamo nu scapă de emoții
„Câinii”, care au șanse mici să evite barajul pentru menținere/promovare în Liga 1, sperau să scape de emoțiile unui posibil duel cu Hermannstadt. O nucă destul de tare, cu mulți jucători care au cochetat cu Liga 1, precum Plamen Iliev, Florin Bejan, Silviu Balaure, Ionuț Năstăsie sau Ioan Hora.
Dinamo profita dacă Hermannstadt nu ar fi putut obține licența pentru Liga 1. Din play-off-ul L2, doar Petrolul, U Cluj, Chiajna și Unirea Slobozia ar mai fi avut drept de promovare. Cel mai probabil, ultimele două ar fi evoluat la baraj cu formațiile din Liga 1, adversare mult sub nivelul favoritelor la promovarea directă Hermannstadt, U Cluj sau Petrolul.
{{text}}