Barty nu e Borg

Retragerea bruscă a liderului mondial spune o poveste a zilelor noastre, în care binele personal joacă un rol imens.

Lumea tenisului aplaudă gestul australiencei Ashleigh Barty, care și-a anunțat retragerea la nici 26 de ani. Un pic ciudat totuși ca retragerea unui mare sportiv să fie tratată mai mult ca o sărbătoare decât ca o veste tristă. Să nu ne mirăm foarte tare.

De când unii dintre noi au început să trăiască mai mult în Metavers, adică în lumea virtuală, decât în Univers, în lumea reală, iar avatarurile noastre tind să ne substituie și să acționeze în locul nostru, lucrurile au intrat în altă logică.

Univers și Metavers

Au curs mesajele emoționale și emoționante la anunțul liderului mondial. Colege de circuit, printre care și Simona Halep, i-au urat lui Ash să se bucure de noua viață. Comentatori consacrați au văzut un act de curaj și de sănătate mintală în decizia triplei campioane de Grand Slam.

Cristian Tudor Popescu a scris foarte inspirat că Barty a decis să părăsească tenisul înainte ca tenisul să o părăsească pe ea. Este un punct de vedere din Univers, nu din Metavers.

Să ascultăm ce spune Ilie Năstase

Unul dintre puținii care au îndrăznit să aibă altă părere la despărțirea de tenisul lui Barty este Ilie Năstase. Versiunea reală a lui Ilie Năstase, nu avatarul lui care continuă să joace și să schimbe istoria învingându-l pe Stan Smith în finala Wimbledon 1972.

Atunci când Ilie vorbește despre tenis e recomandat să îl ascultăm. Omul care a trăit instinctual tenisul mai mult decât oricine pe planeta asta merită atenția noastră. Dincolo de picanteriile și excentricitățile care i-au populat viața.

„Mi se pare că s-a retras prea devreme! Eu nu sunt de acord cu ce spun toți oamenii din sport, că trebuie să te retragi când ai cea mai bună performanță. E o prostie asta, după mine! Dacă tu scrii cea mai bună carte acum și te retragi, ce înseamnă asta... că ar trebui să renunți doar pentru că ai scris cea mai bună carte?!”

Contraargumentul Federer

Chiar așa, cunoaștem cazuri de mari scriitori care „s-au retras” după ce au născut o capodoperă? S-a retras Marquez după „Un veac de singurătate”? Nu, dar parcă nici nu și-a mai dat întâlnire cu inspirația de pe tărâmul Macondo.

Să lăsăm însă literatura literaților și să ne întoarcem la tenis. Năstase aduce în discuție contraargumentul Federer, care la 41 de ani ezită să se despartă de tenis. Și joacă de plăcere, pentru că, infinit mai mult decât Barty, nu mai are ce să demonstreze.

Între regrete și bucurie

Ne aflăm în fața a două opțiuni fundamental opuse. Prima spune că trebuie să te retragi în plină glorie pentru ca lumea să te regrete, nu să regrete că nu te-ai retras la timp. Cealaltă, susținută de Năstase, că, dimpotrivă, e preferabil să îți prelungești cât vrei starea de confort pe care o ai în spațiul care te-a consacrat.

Chiar dacă nu mai ești performant. Să îți pese de binele tău, nu de impresia pe care o propagi. În cazul nostru, Ashleigh Barty ne-a încredințat că binele ei se află de acum încolo departe de tenis.

Condamnați la locul de muncă

Tocmai pentru că (încă) numărul 1 al tenisului feminin este un om echilibrat, deși există bănuieli că la mijloc ar fi și ceva depresie, trebuie să-i dăm crezare. Mai trebuie să observăm că Barty aparține totuși unui club privilegiat. Ea și-a permis un astfel de gest și pentru că a câștigat suficienți bani din tenis încât să își caute fericirea dincolo de tenis.

Un jucător care până la 25-26 de ani s-a zbătut să ajungă în prima sută mondială, unul care la fel ca ea și-a sacrificat copilăria și adolescența nu își permite să se gândească la retragere. E cumva condamnat la locul de muncă. Sincer acum, câți dintre noi nu visează să se trezească dimineața fără grija zilei de mâine? Fără nicio grijă.

De la Barty la Bartoli. Și Bjorn Borg

Cazul Barty nu este singular, nici în tenis, nici în alt sport. Mai aproape de zilele noastre, Marion Bartoli și-a anunțat retragerea la scurt timp după ce produsese o surpriză uriașă câștigând la Wimbledon. Bartoli avea atunci 29 de ani, Wimbledon era singurul titlu major din carieră și trăise ani întregi chinuită de un tată dominator și sufocant.

Mai departe în timp îl găsim pe Bjorn Borg, a cărui retragere, tot la 26 de ani!, a produs un șoc uriaș. Unul însoțit de mai puține sentimentalisme, erau alte vremuri, dar cu un impact de magnitudine planetară.

Burnout

Cazul Borg diferă însă mult de cazul Barty. El își căuta liniștea, nu fericirea. Intrase în circuitul profesionist de la 14-15 ani și claca după 11 titluri de Grand Slam, dintre care 5 consecutive la Wimbledon. Supranumitul IceBorg era numai la suprafață un munte de gheață.

Dar Borg purta o charismă care provoca isterie în rândul cohortelor de fete care veneau să-i vadă meciurile și care îl făcuse să devină nu doar cel mai bun tenismen al planetei, ci un soi de rock-star. Un simbol comparabil cu Beatlesii. Sau cu ABBA care i-a cântat la nunta cu Mariana Simionescu de la Snagov. Ulterior, lumea a dat și un nume acestui tip de epuizare psihică a lui Borg. Burnout.

Muncă multă, talent puțin

La fel de abruptă ca retragerea lui Borg, cea a lui Ashleigh Barty este mai cuminte și poartă pecetea timpului nostru care oscilează între sensibil și lacrimogen. Australianca lasă în urmă un tenis curat și tehnic, dovadă că poți fi numărul 1 și dacă posezi un fizic cu care orice academie te-ar respinge.

Succesiunea pare complicată în lipsa unui star veritabil, totuși Iga Swiatek pare moștenitoarea cea mai îndreptățită. În rest, multe fete muncitoare, dar prea puțină grație.