Fotbal   •   Nationala   •   NAȚIONALA U21

Convocări de urgență la România U21 » Florin Bratu, forțat să înlocuiască doi jucători

Florin Bratu (42 de ani), selecționerul naționalei U21 a României, a fost nevoit să facă două convocări urgente cu 24 de ore înainte de duelul amical cu Finlanda // foto: FRF.ro

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 24 martie 2022

Florin Bratu (42 de ani), selecționerul naționalei U21 a României, a fost nevoit să facă două convocări urgente cu 24 de ore înainte de duelul amical cu Finlanda, ce este programat vineri, 25 martie, de la ora 17:15, pe stadionul „Arcul de Triumf”.

  • Tricolorii mici vor susține două teste în vederea pregătirii Campionatului European din 2023, competiție pe care România o va găzdui alături de Georgia.
  • Pe 25 martie, de la ora 17:15, România U21 se va duela la București, pe stadionul „Arcul de Triumf”, cu reprezentativa similară a Finlandei, urmând ca patru zile mai târziu să se deplaseze în Maroc pentru partida ce este programată marți, 29 martie, de la ora 17:00.

Federația Română de Fotbal a anunțat în cursul zilei de joi două modificări la nivelul echipei naționale de tineret. Marrone și Bălbărău au fost chemați la lot în locul accidentaților Corbu și Gyenge.

Schimbări de ultimă oră în lotul naționalei U21


Înaintea duelului cu Finlanda, selecționerul Florin Bratu i-a pierdut pe mijlocașul Marius Corbu și pe portarul Szilard Gyenge. Cei doi au acuzat probleme fizice și au părăsit cantonamentul de la Buftea. 

Astfel, în locul acestora, Bratu a fost nevoit să facă două convocări de urgență, urmând ca Salvatore Marrone de la Csikszereda și Raul Bălbărău, portarul celor de la CSA Steaua să se alăture lotului în cursul acestei seri.

Lotul României pentru meciurile cu Finlanda și Maroc

PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Raul Bălbărău (CSA Steaua); 



FUNDAȘI: Alexandru Georgescu (Farul), Marius Leca (Dunărea Călărași), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Ricardo Farcaș (Siena | Italia), Tudor Telcean (CSC 1599 Șelimbăr), Victor Dican (FC Botoșani), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Andres Dumitrescu (Sepsi OSK); 



MIJLOCAȘI: Salvatore Marrone (Csikszereda), Dragoș Albu (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Farul Constanța), Andrei Mărginean (Messina | Italia), Mihai Lixandru (CS Mioveni); 



ATACANȚI: Ianis Stoica (FCSB), Jovan Marković (Universitatea Craiova), David Miculescu (UTA Arad), Daniel Birligea (CFR Cluj).


VIDEO Amical // Match Preview România - Grecia

Citește alte știri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.