Campionate

A spus «DA»! Starul din Premier League vine la Barcelona: „Du-mă acolo!”

Raphinha (25 de ani, extremă dreapta) și-ar fi dat acordul să vină la Barcelona în vară.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 24 martie 2022

Raphinha (25 de ani, extremă dreapta) și-ar fi dat acordul să vină la Barcelona în vară. Mai trebuie doar ca gruparea blaugrana să ajungă la un acord cu Leeds.

Dorit de Liverpool și Bayern, brazilianul ar fi luat deja decizia. „Du-mă la Barcelona!”, i-a spus Raphinha agentului său Deco, conform sport.es.

Impresarul lui Raphinha, Deco, este fostul mare mijlocaș care a evoluat la Barcelona între 2004 și 2008.

Raphinha, spre Barcelona

Echipa de pe Camp Nou a început să își creioneze lotul pentru viitorul sezon competițional, iar Xavi a primit deja primele întăriri. Christensen și Kessie au semnat cu Barcelona, iar acum catalanii s-au orientat spre brazilianul Raphinha, înaintând o ofertă importantă englezilor de la Leeds.

Trupa antrenată de Xavi e dispusă să scoată din buzunar 35 de milioane de euro pentru a-l semna, relatează sursa citată. Raphinha este văzut de catalani drept soluția ideală pentru a-l înlocui pe Ousmane Dembele, care va rămâne liber de contract la finalul stagiunii.

Raphinha are o clauză de reziliere în valoare de 75 de milioane de euro, care se va rezuma la doar o treime, 25 de milioane de euro, în cazul în care Leeds va retrograda în Championship. În prezent, Leeds se clasează pe 16 în Premier League.

40 de milioane de euroeste cota de piață a lui Raphinha, potrivit Transfermarkt

9 goluriîn 27 de partide are Raphinha în actualul sezon din Premier League

VIDEO. Golul marcat de Raphinha vs. Everton:

Mai multe știri despre Barcelona:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.