România U21 a câștigat pe final amicalul cu Finlanda U21, scor 2-1, în primul joc de fotbal găzduit de arena „Arcul de Triumf”. Asistența a fost extrem de redusă: 500 de spectatori (număr neoficial).
- „Tricolorii” mici se pregătesc pentru Campionatul European din 2023, competiție pe care România o va găzdui alături de Georgia.
- Patru zile mai târziu, România U21 urmează să se deplaseze în Maroc pentru partida care este programată marți, 29 martie, de la ora 17:00.
România U21, revenire de senzație cu Finlanda U21 pe „Arcul de Triumf”!
România a început bine partida, dar finalizările lui Dican (9) și Ianis Stoica (28) n-au fost suficient de precise pentru a sparge gheața.
De la mijlocul primului act, nordicii au preluat controlul. Mai întâi, Suhonen ne-a avertizat cu o lovitură liberă executată corect, salvată de Mihai Popa (31). Apoi, mijlocașul lui Hamburg nu ne-a mai iertat. A avut timp de preluare în careul nostru și ne-a „judecat” cu un șut plasat la colțul lung.
România putea să egaleze înainte de pauză, când Markovic s-a distrat cu fundașii adverși și a nimerit bara transversală (45+1).
România a mai avut o bară și în partea secundă, când Grameni, intrat la pauză, a luat la țintă stâlpul din stânga portarului Sinisalo (75). Elevii lui Bratu au continuat să atace și au fost răsplătiți de fotbal.
David Miculescu, MVP în România U21 - Finlanda U21
Rezervele Miculescu și Birligea au conlucrat perfect în careul advers, iar puștiul transferat recent de CFR Cluj a egalat: preluare cu dreptul, finalizare cu stângul (87)!
A fost victorie până la urmă! O gafă în defensiva Finlandei l-a lăsat pe Miculescu singur cu portarul, atacantul de la UTA a găsit soluția ideală - „scăriță” - și a consemnat a doua victorie din mandatul lui Bratu, după 1-0 cu Suedia U20.
Naționala de tineret a mai remizat cu Georgia U21, scor 1-1, și a pierdut cu Mexic U21 (1-3) și Italia U21 (2-4).
FINAL: România U21 - Finlanda U21 2-1
- Au marcat: Birligea 87, Miculescu 90+1 / Suhonen 41
- Click AICI pentru statistici!
- Final de meci!
- min. 90+1: GOOOL ROMÂNIA! David Miculescu scapă singur cu portarul și finalizează cu o „scăriță” de efect!
- min. 87: GOOOL ROMÂNIA! Rezervele Miculescu și Birligea conlucrează perfect, iar puștiul transferat recent de CFR Cluj egalează!
- min. 75: Altă șansă pentru România: din 15 metri, Ianis Stoica dă în peluză!
- min. 73: Bară Grameni! Trasorul mijlocașului de la Farul, ușor deviat, se duce în stâlpul din stânga lui Sinisalo.
- » Meci echilibrat în partea a doua, fără ocazii importante. „Tricolorii” nu reușesc să-i preseze suficient pe nordici.
- min. 46: Start în repriza secundă. Grameni îi ia locul în teren lui Dican.
- Pauză pe „Arcul de Triumf”.
- min. 45+1: Ce ocazie România! Markovic îi ridiculizează pe Hamalainen și Tihi, dar șutează în bara transversală!
- min. 31: GOL FINLANDA! Același Suhonen preia pe piept în careu și finalizează imparabil la colțul lung.
- min. 35: Suhonen execută excelent o lovitură liberă din preajma careului mare. Mihai Popa ne salvează la cea mai mare ocazie a finlandezilor de până acum!
- » Cel mult 500 de spectatori asistă la meci (număr neoficial)
- min. 28: Ianis Stoica reia modest cu capul, mult pe lângă. Petrila la serviciu.
- min. 9: Prima ocazie pentru România, după un corner. Devierea lui Dican e blocată de apărătorii oaspeților.
- min. 1: A început meciul.
România U21 - Finlanda U21. Echipele de start
România U21: 12. M. Popa – 5. Telcean, 6. Screciu (cpt), 22. Farcaș, 20. A. Dumitrescu – 10. Cîmpanu, 13. A. Mărginean, 14. Dican, 7. Petrila – 9. Markovic, 19. I. Stoica
Rezerve: 1. Târnovanu, 23. Bălbărău, 2. Al. Georgescu, 3. V. Țicu, 4. M. Leca, 8. Dr. Albu, 11. Baiaram, 15. Birligea, 16. Lixandru, 17. Marrone, 18. Miculescu, 21. Grameni.
Selecționer: Florin Bratu
Finlanda U21: Sinisalo - Hamalainen, Tihi, Rale, Koski - Taurianien, Suhonen, Skytta, Markhiev - Antman, Ablade
Selecționer: Juha Malinen
Schimbări de ultimă oră în lotul naționalei U21
Înaintea duelului cu Finlanda, selecționerul Florin Bratu i-a pierdut pe mijlocașul Marius Corbu și pe portarul Szilard Gyenge. Cei doi au acuzat probleme fizice și au părăsit cantonamentul de la Buftea.
Astfel, în locul acestora, Bratu a fost nevoit să facă două convocări de urgență, Salvatore Marrone de la Csikszereda și Raul Bălbărău, portarul celor de la CSA Steaua, alăturându-se lotului.
Lotul României pentru meciurile cu Finlanda și Maroc
- PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Raul Bălbărău (CSA Steaua);
- FUNDAȘI: Alexandru Georgescu (Farul), Marius Leca (Dunărea Călărași), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Ricardo Farcaș (Siena | Italia), Tudor Telcean (CSC 1599 Șelimbăr), Victor Dican (FC Botoșani), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Andres Dumitrescu (Sepsi OSK);
- MIJLOCAȘI: Salvatore Marrone (Csikszereda), Dragoș Albu (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Farul Constanța), Andrei Mărginean (Messina | Italia), Mihai Lixandru (CS Mioveni);
- ATACANȚI: Ianis Stoica (FCSB), Jovan Marković (Universitatea Craiova), David Miculescu (UTA Arad), Daniel Birligea (CFR Cluj).
{{text}}