Tenis

Irina Begu, meci de senzație la Miami! » A eliminat-o pe principala favorită a competiției: „Am luptat pentru fiecare minge!”

Irina Begu Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 25 martie 2022

Irina Begu (31 de ani, 70 WTA) a produs surpriza și a învins-o pe Aryna Sabalenka (23 de ani, 5 WTA) în turul doi al turneului de categorie 1000 de la Miami, scor 6-4, 6-4.

În fața principalei favorite de la turneul american, Irina Begu a făcut unul dintre cele mai importante meciuri ale carierei. Primul set a început echilibrat, cele două tenismene mergând „cap la cap” până la 3-3. Irina a reușit apoi să facă break-ul și să treacă la conducerea partidei. A reușit să câștige tot pe propriul serviciu și s-a impus cu 6-4. 

În actul secund, Irina a practicat din nou un joc foarte solid, care a scos-o din minți pe Sabalenka. Bielorusa și-a pierdut repede propriul serviciu. A fost eroarea suficientă pentru ca Begu să închidă din nou la 6-4. 

Pentru Irina urmează acum meciul din turul 3 cu Aliaksandra Sasnovich ( 28 de ani, 60 WTA). Data și ora de start a partidei urmează să fie anunțate de organizatori.

Irina Begu, primele declarații după victoria cu Sabalenka:

E o victorie mare pentru mine! Sunt foarte fericită că am putut juca agresiv la punctele importante. A fost dificil să mă adaptez, pentru că în primul meci am jucat în timpul zilei, acum am jucat noaptea, condițiile sunt diferite. Mă bucur de atmosfera care a fost, mulțumesc fanilor care au venit și sunt foarte fericită pentru victorie!

Sunt foarte mulți români oriunde jucăm, vin să ne susțină. Le mulțumesc, e bine să îi am aproape. Am servit foarte bine astăzi, am fost foarte constantă. Am alergat după fiecare minge, am luptat pentru fiecare minge!
- Irina Begu

Care sunt premiile turneului de la Miami

În urma acestui succes, Irina acumulează 65 de puncte în clasamentul WTA și are asigurați 54.420 de dolari pentru calificarea în turul 3. 

Premiile turneului de categorie 1000 de la Miami:

  • Turul 1: 18.200 dolari / 10 puncte
  • Turul 2: 30.130 dolari/ 35 puncte
  • Turul 3: 54.400 dolari / 65 puncte
  • Optimi: 94.575 dolari / 120 puncte
  • Sferturi: 179.940 dolari / 215 puncte
  • Semifinale: 343.985 dolari / 350 puncte
  • Finală: 646.110 dolari / 650 puncte
  • Câștigătoarea turneului: 1.231.245 dolari / 1000 puncte

Citește alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.