Fotbal   •   Nationala   •   România - Grecia

Ultrașii Stelei au venit la România - Grecia cu un mesaj clar pentru FRF

România - Grecia. Ultrașii CSA Steaua au venit pe Ghencea cu un mesaj clar: „Vrem Steaua în A!”.

Articol de Raed Krishan (foto)   —  vineri, 25 martie 2022

România - Grecia. Ultrașii CSA Steaua au venit pe Ghencea cu un mesaj clar: „Vrem Steaua în A!”.

Înainte de începerea partidei care va consemna debutul lui Edi Iordănescu pe banca primei reprezentative (20:15), suporterii formației din Liga 2 au afișat pe o pânză roș-albastră dorința tuturor susținătorilor CSA, echipă blocată pentru moment în Liga 2.

Ultrașii CSA Steaua, la România - Grecia: „Vrem în A!”

Federația Română de Fotbal a transmis clar că CSA Steaua, club care aparține Ministerului Apărării Naționale, NU poate promova în Liga 1, conform Legii Sportului.


CSA Steaua a prins play-off-ul la primul sezon de la promovarea în Liga 2. Dar nu poate urca în primul eșalon. Motivul? Legea Sportului spune că un club de drept public, ca Steaua, nu poate juca într-o competiție organizată de o Ligă Profesionistă, așa cum este Liga 1.

CSA Steaua, pe loc de baraj în Liga 2

CSA Steaua ocupă acum locul 4 în play-off-ul ligii secunde, unul care ar duce la barajul pentru promovare. Formația antrenată de Daniel Oprița a debutat în play-off cu un egal pe terenul Concordiei Chiajna, scor 2-2.

Pregătim dosarul pentru licența de Liga 1 și vom vedea. Să vedem și noi care este decizia. În cazul în care va fi refuzat, eu voi insista să mergem la TAS. Este dreptul nostru! Să judece o instanță superioară. Până la urmă, peste 60% dintre echipele din România sunt susținute din bani de la buget. Și noi avem și alte surse de finanțare. Avem sponsori importanți, obținem bani și din vânzarea de bilete

Iulian Miu, oficial CSA Steaua


Considerăm că această chestiune extrem de larg dezbătută, cu privire la posibilitatea unui club de drept public, în general, CSA Steaua, în cazul particular, a fost deja clarificată. Reamintim că, din punct de vedere legal, CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1. Implicit, în situația în care va obține meritul sportiv de a promova în Liga 1, clubul nu va putea exercita acest drept

FRF

România - Grecia. Echipele de start:

România: Fl. Niță - Rațiu, Chiricheș, A. Rus, Camora - R. Marin, Bordeianu, - Mitriță, Cicâldău, Al. Maxim - G. Pușcaș

Rezerve: Aioani, Moldovan - Toșca, Drăgușin, Nedelcearu, Sorescu, A. Ivan, Mihăilă, M. Marin, Burcă, Fl. Tănase, Oct. Popescu 

Selecționer: Edward Iordănescu 

Grecia: Vlachodimos - Rota, Mavropanos, Hatzidiakos, Tsimikas - Mantalos, Siopis, Bouchalakis - Limnios, Glakoumakis, Pelkas 

Selecționer: Gustavo Poyet

Meciul de vineri seară poate reprezenta primul eveniment la care arena poate fi sold out. FRF a anunțat cu o seară înainte că au mai rămas disponibile doar 3.000 de bilete. Astfel, aproximativ 28.000 de bilete din totalul de 31.254 au fost deja achiziționate de fanii români până joi seară.

Dezbatere GSP » Va progresa naționala cu Edi Iordănescu?

Citește și alte știri despre echipa națională a României:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.