Gigi „Corsicanu”, unul dintre liderii galeriei Rapidului, este sigur că atmosfera de la inaugurarea noului stadion Giulești va fi una spectaculoasă și că, de asemenea, coregrafia va fi una de zile mari. Azi, de la ora 20:30 va avea loc marele eveniment, într-un meci amical dintre Rapid și Poli Timișoara.
Intr-un interviu pentru Fanatik, „Corsicanu” a oferit detalii despre ce au pregătit fanii Rapidului pentru meciul cu Poli Timișoara, partidă cu ocazia căreia se va inaugura și noul stadion Rapid.
Gigi Corsicanu: „Va fi o coregrafie pe tot stadionul”
„Va fi o atmosferă specială datorită relației pe care o avem cu suporterii lui Poli. Ei fac parte din familia noastră. Va fi o coregrafie pe tot stadionul, nu numai la peluze! Ce pot să promit e că nu se vor mai arunca torțe în teren pe Giulești ca să nu mai fim suspendați.
Sunt foarte mulți oameni care vin mai mult să vadă spectacolul galeriei, pentru că nu mai avem jucători atât de spectaculoși ca Dănuț Lupu, Nico, Pele Buga sau Pancone”, a declarat Gigi Corsicanu.
Gigi Corsicanu, despre Pancu și Șumudică
Liderul de galerie a vorbit și despre atitudinea arătată atât de Daniel Pancu, cât și de Marius Șumudică. Ambii au anunțat inițial că nu vor merge la inaugurare, pentru ca ulterior să își schimbe decizia.
„Mă bucur că i-a venit mintea lui cap și lui și lui Șumudică. Din păcate Șumi nu mai poate fi prezent. Rapid înseamnă mult mai mult pentru noi toți. Eu pe ei îi consider rapidiști din familie, nu parveniți! La fel ca Săpunaru, Adi Iencsi, Dani Coman, Daniel Niculae, Măldărășanu și toți ceilalți care sunt legați pe viață de Rapid.
E ca și când în casă de cerți cu soția sau copilul. Familia e de la Dumnezeu, așa și rapidismul. Ei sunt prea pătimași și prea implicați și îi înțeleg. Ar fi fost păcat ca ei să nu fie prezenți la acest eveniment”, a comentat Gigi Corsicanu.
{{text}}