Christian Eriksen, 30 de ani, a revenit pe teren în tricoul Danemarcei la meciul cu Țările de Jos, scor 2-4. La 287 de zile după stopul cardiac suferit în vară, la Euro. A marcat și a fost ales MVP. „Încă sunt fotbalist. M-am întors și totul a revenit la normal. Și sper să nu se mai întâmple încă o dată”, a declarat mijlocașul lui Brentford.
Întoarcerea „regelui” Christian. Cel mai frumos moment al meciului de la Amsterdam a fost revenirea lui. Imediat după pauză, Eriksen a jucat din nou la națională. Trecuseră 287 de zile de când mijlocașul danez a suferit acel stop cardiac care a ținut lumea întreagă cu răsuflarea tăiată.
Ce gol, Christian Eriksen! Și încă o „folha seca”
Pe 12 iunie, la debutul „vikingilor” la Euro 2020, chiar acasă, la Copenhaga (0-1 cu Finlanda), decarul s-a prăbușit în iarba din „Parken”, cu inima oprită. A fost resuscitat pe teren și readus la viață. La spital, i s-a implantat un stimulator cardiac, care îi permite să permite să respire fără teamă. Și să joace.
Plecat de la Inter, pentru că în Italia nu i se permitea să evolueze cu pacemaker, s-a transferat în Premier, la Brentford, iar cariera lui s-a reaprins. Sâmbătă, a purtat iar tricoul roșu al scandinavilor.
A înscris un gol superb, după doar un minut și jumătate de joc - șut în diagonală, la vinclu -, reușind încă o fază spectaculoasă. A păcălit doi olandezi cu o singură fentă și numai bara a oprit „folha seca” lui. A fost ales omul meciului pe „Johan Cruyff ArenA”. Locul unde debutase în fotbalul profesionist. La Ajax.
6stele (maximum) a primit Christian Eriksen în cotidianul BT pentru meciul cu Țările de Jos
Kasper Hjulmand: „L-am privit în ochi: «Bine ai revenit, Christian Eriksen!»”
Selecționerul Kasper Hjulmand e emoționat când vorbește despre Christian. El antrena Danemarca și pe 12 iunie. „Înainte să intre, l-am privit în ochi și i-am spus: «Bine ai revenit! Bucură-te de tot!»”, a povestit tehnicianul, recunoscând că „nu plănuisem ca el să intre de la startul reprizei secunde, speram să fie mai târziu, dar jocul nostru nu funcționa și trebuia să schimbăm ceva”.
A fost impresionat: „E întotdeauna o plăcere să-l vezi jucând. Și, mai ales, e o plăcere să vezi modul în care joacă. A accelerat meciul, a dat pase filtrante, și golul a fost minunat”. Secretul antrenorului: „Să-i oferi lui Christian libertate când avem mingea, indiferent de sistem". Concluzia sa: "Sunt fericit că putem construi din nou echipa în jurul lui.”
Christian Eriksen: „E plăcut sentimentul întoarcerii”
Cum a comentat Eriksen revenirea la națională? „A fost extraordinar. Sunt bucuros că totul a fost bine. Încă sunt fotbalist și încă vreau să câștig”, a declarat el pentru postul de televiziune danez Kanal 5.
Marți, va fi și prima întâlnire cu „Parken” după drama din 12 iunie. Alt test, cu Serbia. „Va fi și mai special. Împotriva Țărilor de Jos a fost încălzirea. M-am întors și totul a revenit la normal. Și sper să nu se mai întâmple încă o dată. E plăcut sentimentul întoarcerii.”
37de goluri a marcat mijlocașul pentru naționala daneză în 110 selecții (a debutat în 2010)
Christian Eriksen: „M-au lovit în spate și în umăr”
Pe „ArenA”, spectatorii olandezi l-au ovaționat pe Christian când a pășit pe gazon. „Întreg stadionul l-a făcut să se simtă ca acasă și l-au aplaudat la gol. Au fost clipe de neuitat. Emoționant”, a descris Hjulmand atmosfera. Dar nu a fost totul frumos la Amsterdam.
La final, Eriksen dădea un interviu pe teren și a fost atacat cu monede. „Din fericire, m-au lovit în spate și pe umăr. Numai un idiot putea face asta”, a spus jucătorul, încercând să glumească: „Probabil era un semn că îmi cere tricoul.”
Poate că sunt un pic mai relaxat decât eram înainte. Mă gândesc că joc astfel și pentru că am mai îmbătrânit un pic și privesc totul dintr-o altă perspectivă după tot ce s-a întâmplat
- Christian Eriksen, mijlocaș Danemarca
„Ca și cum nu ar fi plecat niciodată”
Jurnaliștii danezi sunt vrăjiți de povestea decarului. „Toți suntem de acord că aventurile lui Hans Christian Andersen sunt minunate. Dar la fel este și cea a lui Christian Eriksen!”, a comentat cotidianul BT.
„A fost o zi de neuitat. De când a reintrat pe teren, ne-am înfiorat. Și am simțit un strop de teamă. Chiar s-a întors? Se simte bine? Se mai poate repeta ce s-a întâmplat? Apoi, starul de 30 de ani a înscris probabil cel mai rapid gol al carierei. Și, din acea clipă, aveam din nou siguranță când el era la minge. Ca și cum nu ar fi plecat niciodată.”
Totul este neschimbat la Christian. E excelent cu mingea la picior, are o tehnică de lovire a balonului extraordinară. Un mare jucător. Mă bucur mult că este din nou pe teren - Matthijs de Ligt, apărător Țările de Jos
Joakim Maehle, cu capul spart, plin de sânge
Momente de panică pe „Johan Cruyff ArenA”. În minutul 83, danezul Maehle și olandezul Dumfries s-au ciocnit cap în cap. Dacă ultimul s-a ridicat destul de repede, cu un cucui în apropiere de tâmplă, Maehle a rămas mai multe minute întins în iarbă. Avea capul spart și tricoul plin de sânge. În cele din urmă, „vikingul” cu capul bandajat s-a ridicat și a părăsit terenul. Pe picioare.
{{text}}