Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a povestit, fără a menţiona vreun nume, un episod care l-a mâhnit în cariera sa de conducător.
MM își continuă teoria. Conducătorul de la FCSB consideră că foarte mulți jucători nu urmăresc meciurile în care ar putea să analizeze evoluțiile viitorilor adversari, preferând să se relaxeze în timpul liber cu alte activități, ca jocurile video, pe care managerul roș-albaștrilor le consideră nocive.
Mihai Stoica, manager FCSB: „Înainte de un meci cu Bistrița, un jucător nu știa decât un singur adversar!”
„Am avut un jucător... Nu o să-i dau numele niciodată. Era român, un jucător care vorbea foarte mult cu presa, era foarte iubit de presă. Înainte de un meci cu Bistrița, a știut doar un singur fotbalist de la Bistrița! Mi-a venit să vomit de nervi!
Se poate așa ceva? Nu vreau să știi ce știu eu, să știi echipa Ripensiei, dar trebuie să știi adversarul tău direct, cum îl cheamă, dacă e stângaci sau dreptaci. Înseamnă că nu ești fotbalist profesionist dacă nu te informezi”, a declarat MM la Telekom Sport.
{{text}}