Fotbal   •   Nationala   •   ELVEȚIA U20 - ROMÂNIA U20

Naționala lui Lobonț, umilită în Elveția » Parcurs horror în deplasare pentru România U20

Naționala U20 a României înfruntă în această după-amiază, de la ora 16:00, reprezentativa similară a Elveției / Sursă foto: frf.ro

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 28 martie 2022

Reprezentativa U20 a României a suferit un nou eșec umilitor, 0-5 în fața Elveției U20, într-un meci disputat la Wil, în St. Gallen.

Naționala pregătită de Bogdan Lobonț a fost surclasată total de elvețieni. Deși echipa de start nu a arătat rău, cu nume importante din Liga 1, Pănoiu, Pitu, Hindrich, sau Louis Mounteanu, vârful de la Fiorentina, pe care Bratu îl numea un talent de calibrul lui Mutu, „tricolorii” nu au existat pe teren. Jocul nu s-a legat, singurele șanse apărând la finalul unor acțiuni individuale.

Naționala lui Bogdan Lobonț, parcurs horror în deplasare

În schimb, erorile au curs în propriu careu, începând cu minutul 15, când Hindrich, portarul campioanei CFR Cluj, a scăpat inexplicabil o minge ușoară.


Partea secundă a fost greu de urmărit. Gazdele au ajuns cu ușurință la poartă, ratând ocazie, după ocazie. 

1-22este golaverajul naționalei U20 pe teren străin, de la înființare

Rezultatele lui Bogdan Lobonț pe banca naționalei U20:

  • România U20 - Norvegia U20 » 1-2 
  • Italia U20 - România U20 » 7-0 
  • România U20 - Polonia U20 » 2-1 
  • Germania U20 - România U20 » 4-0 
  • România U20 - Cehia U20 » 2-1 
  • Anglia U20 - România U20 » 6-1 
  • România U20 - Portugalia U20 » 2-1

Elveția U20 - România U20 5-0

  • Au marcat: F. Surdez '15, Dos Santos '45, A. Sanches '47, B. Fink '59, Berdayes '65 (pen.)
  • Final de meci! România U20 pierde în fața Elveției U20, scor 0-5.
  • min. 80: „Tricolorii” nu reușesc să păstreze posesia. Elveția este periculoasă la fiecare acțiune.
  • min. 65, gol Elveția: Daniel Bîrzu își trage evident adversarul în care, apoi protestează inutil și vede cartonașul galben. Theo Berdayes transformă lovitură de la 11 metri.
  • min. 63: Alexi Pitu depășește 2 adversari, își creează culoar de șut, dar execuția este modestă, pe centrul porții. 
  • min, 59, gol Elveția: Haosul persistă în defensiva naționalei lui Lobonț. O minge luftată în careul de 6 metri duce la un nou gol al elvețienilor.
  • min. 47, gol Elveția: La prima acțiune importantă a părții secunde, Sanches înscrie cu un șut puternic, din unghi.

A început repriza secundă!

  • PAUZĂ la Wil. România U20 e condusă de reprezentativa similară a Elveției, scor 0-2!
  • min.45: GOL Elveția! Reprezentativa Țării Cantoanelor își majorează avantajul înainte de pauză, după reușita lui Diogo Dos Santos. Angajat ideal în careul nostru și lăsat nemarcat de fundașii centrali ai României, mijlocașul îndeplinește o simplă formalitate. 
  • min.39: De minute bune, „tricolorii” nu mai reușesc să aducă mingea în apropierea careului advers. Nesincronizările și pasele greșite completează un tablou îngrijorător pentru selecționata lui Lobonț. 
  • min.29: Mocioacă îl scapă din marcaj pe Sow, a cărui lovitură de cap ocolește poarta lui Hindrich. Scăpăm cu fața curată, însă tot Elveția se află la cârma partidei. 
  • min.20: Elvețienii înscriu din nou, dar reușita le e anulată pe motiv de ofsaid. 
  • min.15: GOL Elveția! Franck Surdez pătrunde în bandă, îl lasă în urmă pe Grosu și înscrie dintr-un unghi imposibil. Otto Hindrch, goalkeeper-ul României U20, a gafat inexplicabil, scăpând în poartă centrarea elvețianului.
  • min.13: Fink își croiește drum spre poarta noastră, însă șutul său, ușor deviat de Mocioacă, e prins în siguranță de Hindrich. 
  • min.8: Pitu ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde în careu, dar șutează în plasa laterală.
  • min.5: Replică periculoasă a Elveției. Choapette se descotorosește de fundașii „tricolorilor”, însă șutul său la colțul scurt e reținut fără probleme de Hindrich. 
  • min.4: Prima mare ocazie îi aparține României. Darius Grosu, fotbalistul celor de la Metaloglobus, șutează periculos din cădere, de la marginea careului de „16”. Goalkeeper-ul gazdelor se întinde și respinge eroic în corner.
  • min.1: Start în amicalul Elveția U20 - România U20. Selecționata lui Bogdan Lobonț beneficiază de lovitura de start.
  • Fotbaliștii celor două echipe intonează imnurile naționale. Ne pregătim de startul partidei de la Wil!

Elveția U20 - România U20, echipe de start:

România: Hindrich - Grosu, Gladun, Bîrzu, Buta - Gașpar, Mocioacă, Mogoș, Pănoiu, Pitu - Louis Munteanu

Rezerve: A. Petre, Perianu, Mustacă, Oprean, Văsâie, Szondi, Finică, Bratu, Anton Eftimie, Georgescu

Selecționer: Bogdan Lobonț

Elveția: Elveția: Hubel - Magnin, Amenda, Sow, Wallner - Reichmuth, Choapette, Stroscio, Dos Santos - Fink, Surdez

Selecționer: Bruno Berner

  • Partida se dispută pe un teren artificial. 
  • Conform frf.ro, românii din Elveția care vor să asiste la meci au intrarea liberă în tribunele stadionului „Bergholz” din Wil.
  • Potrivit sursei citate, Dragoș Iancu și Andrei Anton au resimțit unele dureri după partida cu Norvegia și s-au antrenat separat în ultimele zile. 

Mergem în Elveția să acumulăm experiență, benefică pentru acești băieți minunați. Majoritatea dintre ei n-au posibilitatea să joace la un nivel internațional, unii joacă și la Liga 3. Sunt experiențe minunate. Învățăm, muncim, capul jos și mergem mai departe. Altă stradă nu e!



- Bogdan Lobonț, selecționer România U20

  • PORTARI: Otto Hindrich (CFR Cluj), Antony Petre (Union Clodiense/Italia), Bogdan Eftimie (Viitorul Pandurii)
  • FUNDAȘI: Darius Grosu (Metaloglobus), Cosmin Oprean (Cittadela/Italia), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), Daniel Bîrzu (Farul Constanța), Vlad Mocioacă (Viitorul Dăești), Gabriel Buta (Farul Constanța), Andrei Antonio Anton (Torino/Italia), Cosmin Gladun (Ripensia Timișoara), Enrichi Finica (FC Rapid 1923)
  • MIJLOCAȘI: Ovidiu Perianu (FCSB), Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923), Dragoș Iancu (Gaz Metan Mediaș), Botond Szondi (Csikszereda), Alexandru Mogoș (CS Hunedoara), Alin Văsălie (Minaur Baia Mare), Ramon Gașpar (Gaz Metan Mediaș), Mario Bratu (ACS Petrolul 52)
  • ATACANȚI: Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Andrei Georgescu (Pandurii), Robert Mustacă (Unirea Slobozia), Alexi Pitu (Farul Constanța)

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.