Ex-dinamovistul Ionuț Șerban (26 de ani) a debutat la CS Blejoi în remiza, scor 1-1, cu Olimpic Cetate Râșnov, din penultima etapă a Seriei V din Liga 3.
„Pentru mine este un nou început ținând cont de faptul că în ultimii ani nu am jucat mai deloc. Am luat-o, practic, de la zero în acest moment. M-am întors, acum, în Liga 3, unde debutam, la 14 ani, la Chimia Brazi.
Fizic nu sunt la capacitatea maximă, dar voi ajunge până la finalul campionatului la nivelul așteptat. Vedem, apoi, din vară, ce oportunități apar”, a spus mijlocașul după prima apariție la noua sa formație.
Ionuț Șerban, în play-out-ul din Liga 3
CS Blejoi a încheiat pe locul 5 în sezonul regular al Seriei 5 din al treilea eșalon. Va evolua în play-out, alături de ACS KSE Târgu Secuiesc, AFC Hermannstadt 2, CSO Plopeni, ACS SR Municipal Brașov și ACS Kids Tâmpa Brașov.
{{text}}