Introspecția lui Gheorghe Tadici: „Exigent, da. Dar nu dur!” » Clubul care i-a oferit cel mai mare contract din carieră: „Nu e niciun mare secret”

„Exigent, da. Dar nu dur!” Așa se vede Gheorghe Tadici când vine vorba despre meseria pe care o practică de 48 de ani. Antrenorul dezvăluie că în toată cariera sa cel mai mare salariu l-a avut la Oltchim.

• Cu ocazia aniversării a 70 de ani de către Gheorghe Tadici, Gazeta Sporturilor i-a dedicat un material amplu, de 6 pagini, care poate fi citit integral în ediția de astăzi a ziarului. Aceasta poate fi găsită la chioșcuri sau în format digital, AICI.
• Prima parte a interviului cu Gheorghe Tadici: „M-am dedicat handbalului cu toată ființa!” + Cum e omul Tadici: „Am foarte mulți prieteni”

- Să trecem la sport acum. Cum l-ați caracteriza pe antrenorul Gheorghe Tadici? 

- Unii au spus că sunt dur, eu consider că sunt foarte exigent și nu-mi place să-mi bat joc de meseria asta. Nu le accept nici celor cu care lucrez acest lucru, pentru că trebuie să te ocupi și de educația lor de după ce vor termina performanța. Exigent, da. Dar nu dur!

- Sunteți coleric pe marginea terenului. Trăiți la maximum tot ce se întâmplă? 

- Pe marginea terenului sunt o persoană, iar în afara sălii sunt o alta. Acolo vreau să câștig pentru că știu câtă muncă e în spate și din partea mea, dar și a fetelor pe care le antrenez. La mine la echipă, de ani de zile ponderea de jucătoare române a fost de peste 95 la sută sau sută la sută până acum un an, am una-două străine acum, dar cu contracte foarte mici, sub 1.500 de euro.

Argumentele lui Gheorghe Tadici pentru unele stări

- Totuși, de ce vă enervați? 

- Nu-mi place ca munca fetelor mele, kilogramele de transpirație, să le fie călcate în picioare din cauza unor interese. De aia am avut niște stări conflictuale uneori cu cei care sunt puși să judece pentru că ei nu știu, muncesc foarte puțin față de fetele astea. 

Noi suntem toată vara în pregătire, avem 10-12 jocuri de pregătire pentru ca în momentul în care începe sezonul competițional să fim cât mai sus. Atunci suporți cu greu să vină cineva și să-ți calce munca în picioare, mai ales acolo unde vezi că se întâmplă intenționat într-o direcție. 

Atunci mai intru în stări din astea conflictuale și cu arbitrii și cu observatorii. De cele mai multe ori am argumente și nu o fac așa doar pentru a mă afla în treabă.

- Uneori se răsfrânge și asupra fetelor.... 

- Sunt temperamental pe margine, dar vreau să transmit dorința mea și jucătoarelor. O fac și înainte de meciuri, și la pregătire, la antrenamente și la ședința tehnică, dar e nevoie, fiind jucătoare tinere, să le mai ajuți, să le mai împingi de la spate și să le ții conectate 60 de minute, cât durează jocul. Trebuie să rămână concentrate și conectate pe ce se întâmplă acolo.

Cele două probleme marcante din cariera lui Tadici

- Aveți vreun vis neîmplinit sau vreo dezamăgire în carieră? 

- Da, am două probleme care mă marchează. Prima: perioada Oltchim, când, în 2008, am fi putut să luăm Liga Campioanelor. Dar a existat acolo un personaj care ne-a încurcat și mi-a părut și îmi pare foarte rău de directorul general de atunci de la combinatul Oltchim, domnul Roibu Constantin, un om extraordinar, care a investit foarte mult în handbal, sigur cel mai mult din România. Mă refer inclusiv la banii personali ai dânsului.

- Ce personaj? 

- A fost perioada în care Gunnar Prokop de la Hypo Viena tăia și spânzura pe plan european. A fost o situație în care, la un joc Gyor-Lada, două jucătoare române, Brădeanu și Gogîrlă, s-au sacrificat să câștige la un gol, dar s-a întâmplat să nu se poată. Lui Prokop îi era frică de Oltchim pentru că am avut un an extraordinar numai şi numai cu jucătoare românce, câștigaserăm Cupa Cupelor de o manieră categorică.

- Și al doilea? 

- Olimpiada de la Beijing, unde am fi putut să intrăm în grupa 1-4, dar am pierdut la un gol din anumite considerente, aș zice pe o subminare. Nu mai dezgropăm acum lucrurile că nu se mai întâmplă nimic, dar mi-aș fi dorit atunci o medalie, care era perfect posibilă, nu știu cât de strălucitoare era, dar pentru jucătoare ar fi însemnat o pensie viageră. 

Unele dintre ele, vreo două-trei, n-au înțeles și au ascultat de anumite persoane. Am pierdut cu Norvegia la un gol în ultimele secunde, ne-am dus în 5-8, acolo a mai existat o problemă în meciul cu Franța, unde am pierdut jocul pentru 5-6 în ultimele 15-20 secunde, cu aceleași domnișoare-doamne. Am jucat apoi 7-8 cu Suedia, chiar dacă acel loc e cel mai bun de la vreo ediție a JO, pe mine nu m-a satisfăcut, am venit mâhnit de acolo și asta e situația.

- Câți bani ați câștigat după argintul din Rusia din 2005? Se spune că au fost cele mai mari premieri... Ați avut 500 de euro contract, dar bonusurile cât au fost? 

- A fost o emulație incredibilă, acolo au fost prezenți la finală președintele Băsescu și premierul Tăriceanu, un om deosebit. Ne-a invitat la Guvern, a dat o sumă federației, respectiv președintele cu secretarul general de atunci au împărțit o sumă care a fost acordată pentru staff, pentru echipă și pentru toți cei din federație, de la femeia de serviciu până la președinte au beneficiat de acel rezultat. 

M-ați întrebat cât, 150.000 de lei, dar același lucru s-a întâmplat și pentru primele 4-5 jucătoare. Normal, premiile au fost diferențiate.

Gheorghe Tadici: „Cel mai mare contract l-am avut la Oltchim, 3.500 de dolari”

- V-ați îmbogățit din handbal? 

- Nu pot să spun că nu am dus și nu am oferit familiei mele o viață decentă, dar e clar, la fel ca și acum, pe la toate echipele pe care la care am fost, am fost doar în condiții de austeritate. De cele mai multe ori, după ce eu am plecat cu rezultate, bineînțeles, s-au găsit resurse. 

Din punctul de vedere al veniturilor, ceea ce înseamnă acum antrenori de locurile 3, hai să zicem 4-8, în liga națională, eu sunt pe undeva la 25-30 la sută din punct de vedere material. Sunt acolo cu un salariu de locurile 13-14, la fel cum este și bugetul la echipă din 2006 încoace.

- Puteți să ne spuneți care a fost cel mai mare contract din cariera dumneavoastră? 

- Da, nu e niciun mare secret: la Oltchim, 3.500 de dolari.

- Și cu bonusuri? 

- Au fost bonusuri numai la obiectiv, am luat un bonus când am câștigat Cupa Cupelor și când am luat campionatul, Cupa României, Supercupa Europei. Era stipulat nu neapărat pentru Tadici, ci pentru tot staff-ul tehnic, la fel pentru jucătoare.

- La națională... 

- Cinci sute de euro, după ce am devenit vicecampion mondial și până în 2014, de când au început să vină antrenorii străini pe contract de douăzeci de ori mai mare, dar același lucru s-a întâmplat și cu colaboratorii mei, antrenori de care astăzi sunt foarte mândru și vreau să-i amintesc: Florentin Pera și Bogdan Burcea. Când am plecat, am rugat să-i lase să continue, dar n-a fost să fie. 

A fost această strategie cu antrenorii străini și mai ales cu nume. Am propus și voi mai propune să se facă o evaluare a ceea ce au făcut antrenorii străini la echipele naționale spre deosebire de antrenorii români. De altfel, și acum, am înțeles, antrenorii români care au lucrat cu cei străini erau la niște salarii modice.

Gheorghe Tadici: „Sunt cel mai longeviv antrenor din sporturile de echipă”

- Vă simțiți împlinit ca antrenor? 

- Împlinit e greu să spui, dar sunt mulțumit de ce am realizat, cu unele excepții de care am vorbit mai sus. Îi aștept și pe alții. Ce am realizat în ultimii 32 de ani, care au fost mai grei, de după Revoluție, în timp ce înainte ni se decontau și cinci bani. 

Sunt mulțumit și cred că, lăsând modestia la o parte, nu cred că e antrenor care să mă depășească la rezultate, iar statistica o arată, pentru că sunt cel mai longeviv antrenor din sporturile de echipă, având în vedere că în vara aceasta, pe 20 august, fac 48 de ani de activitate neîntreruptă.

- Dacă ați fi fost conducător în handbalul românesc, l-ați fi angajat pe antrenorul Tadici? 

- Când angajezi undeva un antrenor te uiți ce a făcut, nu-l angajezi după nume. Eu până să ajung antrenor la naționala de junioare am fost la tabere ale federației. Am urcat pe filieră pas cu pas. Întâi am arătat, am dat vreo zece-paisprezece jucătoare la națională și apoi am urcat. Le-am format, le-am ajutat și s-au consacrat pentru naționalele de junioare și tineret și apoi am fost numit. 

La fel s-a întâmplat și cu celelalte loturi. Au fost niște momente de inspirație, sunt două locuri patru la CM după care am fost foarte aspru criticat, chiar vehement, un loc 2, un titlu de campion mondial universitar, altul de vicecampion universitar, vicecampion mondial de senioare, două calificări la JO, Sydney și Beijing.

- Mai poate Gheorghe Tadici să ajungă la naționala României? 

- Da, dar prin munca pe care o depun cu niște jucătoare. Îmi doresc ca în următorul ciclu olimpic să fie cel puțin promovate să ajungă la echipa națională. Și din alt punct de vedere: am fost tot timpul deschis pentru toată lumea cu sfaturi, dar nu cu muncă efectivă.

- Deci nu pe bancă, ci doar consilier sau director tehnic, corect? 

- Întotdeauna telefonul meu a fost deschis, sunt martori toți antrenorii care au fost și au dorit, le-am spus: „Așa aș face eu dacă aș fi, acum judecați și faceți cum considerați, decizia vă aparține”.

- Se spune că aveți o influență nemaipomenită în handbalul românesc, sunteți de acord cu asta? 

- La nivel de România îmi sunt recunoscute anumite merite. Am pledat mereu pentru partea de tineret, am făcut și o scrisoare deschisă, solicitări cu niște propuneri pentru revigorarea handbalului,. Din păcate, nici în Consiliul de Administrație, nici în Adunarea Generală acestea nu au fost luate în seamă. Asta e situația! Nu s-a dorit, ultima oară mi s-a răspuns că e apanajul viitorului președinte.

- V-a fost greu să vă gestionați notorietatea? 

- N-am urmărit notorietatea, iar ea e normal să apară în urma unor performanțe, eu cred că într-un oraș mic, o echipă mică, având un buget mic, să ai trei titluri de campioană, opt de vicecampioană, alte cinci medalii de bronz, o Cupă a României, 20 de sezoane în cupele europene, cu două cupe câștigate și alte finale, vreo cinci semifinale și cu trei prezențe în grupele Ligii, toate acestea au creat o emulație în jurul echipei pe care o conduceam. 

Zalăul a fost prima echipă care s-a calificat în grupele Ligii. Au mai fost niște performanțe de excepție în perioada 2006-2008 de pe la Oltchim, vreo cinci cupe europene, două titluri de campion, Cupa României, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, a României, coroborat și cu ce s-a întâmplat la loturile de junioare, tineret și senioare, cred că despre asta putem vorbi, nu că eu aș fi urmărit să-mi creez o notorietate.

- Mai aveți puterea și plăcerea să veniți la sală? 

- M-am gândit de multe ori să pun stop activității, dar când văd antrenorii ăștia tineri, care sunt foarte obosiți după antrenament, antrenorii de laptop... Se spune că trebuie să lași loc tinerilor, dar tinerii trebuie să vină să demonstreze că pot face mai mult, nu doar așa, pentru că sunt tineri! Primordiale pentru ei sunt contractele, vor să aibă și în postura aceasta ce au avut ca jucători. 

Părerea mea e că pentru a deveni antrenor trebuie să o iei de undeva de jos, să faci o selecție la copii, nu să iei loturi sau să mergi direct la niște centre de excelență unde sunt făcute deja de alte persoane. Sunt multe exemple și în handbal, și în celelalte discipline sportive în care foarte mulți mari sportivi au eșuat când nu au luat-o de jos.

Am fost non-stop în focul bătăliilor, uneori mă gândesc și eu cum am rezistat?? Același lucru mă întreabă și alții, dar deocamdată sunt sănătos, nu am probleme nici cu capul, nici cu inima, nici cu alte funcții mari ale organismului.



Sunt antrenorul cu cele mai bune rezultate de la Revoluție încoace. Statistica o arată, e greu să o ștergi, rămâne și eu mă bucur pentru treaba asta.



Aștept de vreo cincisprezece ani să se repete rezultatele pe care le-am făcut eu, mi-aș dori ca handbalul românesc să mai aibă rezultatele pe care le-a avut la masculin și feminin.



- Gheorghe Tadici

Tipurile de jucătoare pe care le-a antrenat 

Gheorghe Tadici a vorbit despre ce fel de jucătoare a antrenat în cariera sa. „Am o listă de 34 de jucătoare, care au mers spre echipele naționale. Am avut trei categorii: unele cărora le-am pus mingea în mână și le-am dus până la senioare, altele pe care le-am luat ca junioare 1, dar s-au consacrat aici în momentul în care au trecut la senioare, sau altele, folosesc un termen tehnic din teren, practic le-am reșapat pentru că ieșiseră în afara handbalului, iar eu le-am readus și apoi au ajuns în echipa națională sau au făcut rezultate deosebite”, a spus el.

Tadici vorbește despre nevoia de schimbare 

Antrenorul în vârstă de 70 de ani a vorbit și despre nivelul actual al echipelor naționale. „Mi-aș dori să oprească declinul celei feminine. E un adevăr că locul 12 sau 13 e altceva decât pozițiile ocupate în trecut, când erau și medalii la nivel de junioare, de tineret și de senioare”, a spus Tadici. 

Ce trebuie schimbat? „Când vezi că nu merge treaba, ori schimbi conducătorul, ori jucătorul, ori antrenorul. Cu cel din urmă s-a tot întâmplat și e cel mai ușor. Aștept și eu să văd o cotitură, o schimbare. 

Speranța mea e să putem să revenim între primele șase sau opt pentru că mie era aproape să mi se taie capul pentru un loc patru sau un loc șase. Fetele au ajuns deja în urna a treia valorică la tragerile la sorți și e periculos pentru că așa a început și decăderea naționalei masculine”, a concluzionat Tadici.