Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Gică Popescu, mesaj emoționant pentru fiul său după ce acesta a reușit calificarea cu România U19 la Campionatul European

Gocă Popescu, alături de fiul său, Nicolas foto: gicăpopescu/facebook

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 28 martie 2022

După Turul de Elită excelent făcut de România U19, reprezentativa noastră s-a calificat la Campionatul European U19.

  • Turneul final se va disputa la vară, în perioada 18 iunie - 1 iulie 2022, în Slovacia.

În cadrul Turului de Elită desfășurat în Croația, naționala lui Adrian Văsâi (57 de ani) a câștigat primele două jocuri, 5-1 cu Georgia și 2-1 împotriva țării gazdă. 

Suficient? Da, întrucât Georgia și Islanda s-au încurcat reciproc în a doua etapă, 1-1. După ultima rundă, numai Croația U19 ne mai poate egala la puncte, națională în fața căreia avem avantajul meciului direct, principalul criteriu de departajare. Astfel, România U19 e sigură de locul 1, singurul care ducea la European


În echipa antrenată de Adrian Văsîi se află și Nicolas Popescu, fiul lui Gică Popescu. „Baciul” a ținut să-i transmită un mesaj emoționant după calificarea la Europeanul din vară.

Gică Popescu: „La fel ca mine, Nico va merge la un C.E. U19”

AMINTIRI. LA FEL CA MINE, NICO VA MERGE LA UN C.E. U19 



Sâmbătă, echipa națională Under 19, din care face parte și fiul meu Nicolas, a obținut o superbă calificare la turneul final al Campionatului European. Meciul care avea să însemne calificarea s-a disputat contra Croației, chiar țara gazdă a grupei de la Turneul de Elită. Nico a intrat pe teren în minutul 28. 



Mi-am adus aminte cu emoție de calificarea pe care am obținut-o cu echipa națională la aceeași categorie de vârstă la Campionatul European din 1986. Eram căpitan de echipă într-o generație în care-i aveam colegi, între alții, pe Prunea, Dan Petrescu și Ovidiu Sabău. Calificarea de sâmbătă a fost cu atât mai frumoasă pentru noi, cu cât de la Farul au mai jucat Gabriel Dănuleasa, Luca Andronache și Răzvan Tănasă. 



Iar din lotul care a obținut calificarea au mai făcut parte Dan Sârbu, Ștefan Bodișteanu și Eduard Radaslavescu, care au lipsit la acest meci din motive medicale. Felicitări, copii! Succes la vară, la turneul final din Slovacia!



-Gică Popescu

Citește și:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.