Liga 1

Tras pe linie moartă de Gigi Becali, Andrei Vlad a semnat: „Avem mare încredere în el”

Andrei Vlad, FCSB // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 29 March 2022

Andrei Vlad (22 de ani) nu a mai jucat de la începutul lunii, dar și-a pus semnătura pe un contract nou de curând. Portarul lui FCSB este, mai nou, reprezentat de firma de impresariat Becali Sport.

Andrei Vlad nu mai beneficiază de încrederea lui Gigi Becali, dar este văzut drept un jucător important de verii patronului de la FCSB, Victor și Ioan, care l-au convins să semneze cu firma lor, Becali Sport, condusă în acte de Dragoș Sîrbu.

Andrei Vlad a semnat cu Becali Sport

„Andrei Vlad a semnat cu firma noastră. Credeți că eu dorm? Este un portar în care noi avem mare încredere și care va trece cât de curând și peste această perioadă mai dificilă”, a transmis Ioan Becali pentru Fanatik.

Înainte să semneze cu Becali Sport, Vlad a fost reprezentat de Anamaria Prodan, impresar cu care Gigi Becali a ajuns „la cuțite” în urma transferului lui Dennis Man la Parma, când mijlocașul a „rupt” contractul cu Anamaria Prodan și a trecut sub aripa fraților Becali.

Vlad era cel mai important client pe care Anamaria Prodan îl mai avea la FCSB.

Vlad a fost tras pe linie moartă la FCSB

Ultimul meci oficial jucat de Andrei Vlad la FCSB este cel cu FC Argeș, pe 3 martie, câștigat de piteșteni cu 1-0 în urma unei erori antologice a portarului.

Vlad a primit o pasă în propriul careu de la Ovidiu Popescu, însă ce a urmat i-a lăsat perplecși pe colegii săi. Neatent, goalkeeper-ul a încercat să-i întoarcă în flanc lui Popescu, dar a bâlbâit mingea, care a ajuns la Cristi Tănase.

„Dodel” i-a pasat lui George Ganea, complet nemarcat în jumătatea careului, iar fotbalistul împrumutat de la Farul a înscris unicul gol al partidei.

Patronul Gigi Becali a ordonat înlocuirea lui Vlad la pauza meciului, iar de atunci, Andrei n-a mai prins echipa la FCSB. A revenit în lot abia în partida cu FC Argeș din etapa 2 a play-off-ului, câștigată de 3-2 cu FCSB.

La câteva zile după greșeala din meciul cu FC Argeș, Vlad fusese apărat întocmai de Victor Becali: „Vlad a greşit, ăsta e ghinionul portarului. Atacantul nu dă gol din zece ocazii, nu este nicio problemă. Îl văd un băiat isteţ pe Vlad, la cum vorbeşte. Îmi place! Sunt convins că îşi analizează greşelile. Eu cred în el, este tânăr! Să facă gafe din ce în ce mai rar, cât mai puţine”.

1.000.000 euroeste cota de piață a lui Andrei Vlad, potrivit Transfermarkt. Portarul a fost transferat de FCSB în 2017, în schimbul a 400.000 euro

VIDEO » Omul care a lucrat cu Andrei Vlad la FCSB dezvăluie: „El are teama de a nu greși, dar nu are nevoie de psiholog”

>

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.