Tenis

Prea mult chiar și pentru Kyrgios » Scandal total la Miami: „Dați-l afară chiar acum! E jenant, jenant!”

Nick Kyrgios (102 ATP) a fost eliminat de italianul Jannick Sinner (11 ATP), scor 6-7(3), 3-5, în optimile de finală ale turneului de la Miami. Australianul a oferit scene nemaivăzute pe un teren de tenis.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 30 martie 2022

Nick Kyrgios (102 ATP) a fost eliminat de italianul Jannick Sinner (11 ATP), scor 6-7(3), 3-5, în optimile de finală ale turneului de la Miami. Australianul a oferit scene nemaivăzute pe un teren de tenis. 

Ieșirile lui Kyrgios au devenit o obișnuință în circuitul ATP. Fanii se strâng la meciurile lui nu doar pentru loviturile neconvenționale, dar și pentru deja clasicele conflicte cu cei din jur. Marți seară, australianul s-a autodepășit.

Momente scandaloase la Miami: Nick Kyrgios, depunctat de arbitru

Kyrgios și-a păstrat cumpătul în prima jumătate a actului inaugural, iar lucrurile au decurs bine. La scorul de 4-4, pe serviciul lui Sinner, a fost primul moment nervos. Stația radio a arbitrului de scaun Carlos Bernandes a pornit în timpul unui schimb. Raliul a fost întrerupt, apoi italianul a revenit cu un serviciu as. 

Nick n-a acceptat și s-a răstit la arbitru: „Ar trebui să fii concediat chiar acum! Cum e posibil așa ceva? Cum e posibil?! Turul al 4-lea la Miami, unul dintre marile turnee, iar voi nu puteți să vă faceți treaba pentru care sunteți plătiți. E jenant, jenant!”. 

Kyrgios s-a întors și a continuat monologul cu fața spre public și spre microfoanele de fond: „Luați-vă un set nou de arbitri, oamenii ăștia nu-s în stare nici să-ți facă nevoile. E o glumă! Scăpați de fiecare om din staff și luați-o de la zero. Vă ajut eu să conduceți sportul ăsta, dacă nu sunteți în stare. O pot face de 100 de ori mai bine. Voi habar nu aveți!”. 

Lucrurile au degenerat în tie-break-ul setului, la scorul de 5-3 pentru Sinner. Kyrgios a adresat, din nou, cuvinte către public, și a fost sancționat cu un punct. Australianul a dus setul la capăt, apoi a rupt racheta la doi metri de Carlos Bernandes. Arbitrul de scaun a înăsprit sancțiunea la un game pierdut.

Cum arată sferturile de finală de la ATP Miami 

  • Jannick Sinner (11 ATP) - Francisco Cerundolo (103 ATP) 
  • Casper Ruud (8 ATP) - Alexander Zverev (4 ATP) 
  • Carlos Alcaraz (16 ATP) - Miomir Kecmanovic (48 ATP) 
  • Daniil Medvedev (2 ATP) - Hubert Kurkacz (10 ATP)

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.