International   •   Campionate   •   LA LIGA

Real Madrid va fi condusă sâmbătă de pe bancă de fiul lui Ancelotti

Carlo și Davide Ancelotti // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 30 martie 2022

Carlo Ancelotti (62 de ani), antrenorul lui Real Madrid, a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Ca atare, antrenorul italian nu va putea sta pe banca echipei la următorul meci, cu Celta Vigo, programat pe 2 aprilie.

Real Madrid va fi dirijată la acea partidă, care contează pentru etapa 30 din La Liga, de către fiul lui Carlo, Davide Ancelotti (32), antrenorul secund al echipei

În precedentul mandat al lui Carlo pe banca lui Real Madrid, 2013-2015, Davide ocupase funcția de preparator fizic.


Real Madrid va fi condusă de pe bancă de fiul lui Ancelotti

Davide Ancelotti ar putea fi „principal de avarie” și la meciul cu Chelsea, din turul sferturilor de finală ale Campions League. Partida împotriva „albaștrilor” va avea loc pe 6 aprilie, pe „Stamford Bridge”. Clubul speră ca Ancelotti senior să prezinte teste negative până atunci, astfel încât să poată face deplasarea la Londra alături de echipă.

În acest sezon, cu Carlo și Davide Ancelotti la cârmă, Real Madrid a câștigat 30 dintre cele 42 de meciuri jucate. „Albii” au mai înregistrat 6 egaluri și 6 înfrângeri.

Real Madrid este lider în La Liga, cu 9 puncte avans față de locul 2, a câștigat Supercupa Spaniei și s-a calificat în sferturile de finală ale Champions League.


Citește mai multe știri din La Liga: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.