Barcelona îl are pe listă și pe Dani Olmo (23 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Leipzig. Spaniolul ar urma să ajungă pe Camp Nou în 2023.
Conform AS, Barcelona vrea să „atace” pista Olmo în fereastra de mercato de la finalul stagiunii următoare. Xavi l-ar dori și acum, dar pretențiile financiare ale conducerii lui Leipzig sunt prea mari. Locul 4 din Bundesliga cere pentru starul său 60 de milioane de euro.
Dani Olmo, dorit de Xavi la Barcelona
Barcelona îl consideră pe Olmo un fotbalist important pentru proiectul lui Xavi. Format în La Masia, și Olmo e tentat de o revenire la Barcelona, în principal datorită lui Xavi, notează sursa citată.
Totuși, el mai are contract cu Leipzig până în 2024, iar o mutare la Barcelona ar fi probabilă abia în vara lui 2023, când prețul lui ar urma să scadă.
Barcelona a rezolvat deja două transferuri pentru stagiunea următoare: stoperul Andreas Christensen de la Chelsea și mijlocașul Franck Kessie de la AC Milan. Ambii vor veni pe Camp Nou din postura de jucători liberi de contract.
Olmo, pierdut de Barcelona în 2014
De la Barcelona U18, Olmo a ajuns în 2014 la Dinamo Zagreb, care l-a vândut 6 ani mai târziu în Germania, la Leipzig, pentru 22 de milioane de euro.
În tricoul lui Leipzig, Olmo are 79 de meciuri, 15 goluri și 18 pase decisive. A ajuns un fotbalist important și în naționala Spaniei (20 de selecții, 4 goluri).
45 de milioane de euroe cota de piață a lui Olmo, conform Transfermarkt
{{text}}