Impresarul Victor Becali (60 de ani) crede că Federația Română de Fotbal ar trebui să desființeze reprezentativa sub 20 de ani.
Naționala sub 20 de ani a României a fost înființată în toamna anului 2021. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a lăudat inițiativa, considerând că reprezintă o nouă oportunitate pentru promovarea tinerilor fotbaliști.
În realitate, reprezentativa pregătită de Bogdan Lobonț a suferit câteva înfrângeri rușinoase, inclusiv săptămâna trecută, un 0-5 pe terenul Elveției. Tot mai multe voci consideră că proiectul ar trebui oprit.
Victor Becali cere desființarea naționalei U20
„Toată lumea îşi dă cu părerea. Îl auzeam pe Aurel Ţicleanu, pe care eu îl respect, a fost un mare fotbalist, dar nu poţi să vii să ne spui că numai ţările dezvoltate au echipe Under 20.
Păi, noi ne considerăm ţară dezvoltată? Domnule, nu avem nevoie de Under 20. De ce să avem nevoie? N-avem fond de jucători pentru aşa ceva.
Gândiţi-vă că jucătorii ăia de prin Italia, Spania joacă prin liga a doua, a treia, care sunt foarte puternice. Noi nu avem jucători. Trebuie să înţelegem, n-avem pentru echipa mare jucători. Dacă e foarte bun la U20, nu poate să joace la U21?
Eu vă spun, părerea mea, nu-i iau apărarea lui Lobonţ. Când n-ai rezultate sigur că eşti de vină, dar poţi să fii şi mama selecţionerului, nu ai ce face”, a spus Victor Becali, potrivit Sptfm.
Rezultatele lui Bogdan Lobonț pe banca naționalei U20:
- Elveția U20 - România U20 » 5-0
- România U20 - Norvegia U20 » 1-2
- Italia U20 - România U20 » 7-0
- România U20 - Polonia U20 » 2-1
- Germania U20 - România U20 » 4-0
- România U20 - Cehia U20 » 2-1
- Anglia U20 - România U20 » 6-1
- România U20 - Portugalia U20 » 2-1
{{text}}