”La cratiță cu voi!”. Și au plecat spre fotbal

Cu o jumătate de secol în urmă, vreme de trei sezoane, fotbalul feminin a pornit la drum în România, a prins deschiderea ”cuplajelor” bucureștene și a fost interzis de către Elena Ceaușescu

În 1970, Traian Tomescu nu e nici "nea", nici "venerabilul". E staroste pe la Comisia municipală de fotbal a Bucureștilor, coleg de birou cu Ion Mihăilescu. "Nelule, știi ce mă gândeam? Tu ai observat că au apărut echipele astea de fotbal feminin? Joacă între ele, am fost la câteva meciuri, vezi de treaba ta că există marfă de calitate! Să merg și să vorbesc cu tovii, poate facem ceva organizat!".

Pare greu de crezut, dar, da, acesta este momentul în care fotbalul feminin pleacă la drum. Regimul comunist trece printr-o perioadă de relaxare, pe lângă marile fabrici din Orașul lui Bucur apar trupe de domnițe, pentru că toată lumea trebuie să facă sport. Așa e omul de tip nou, motric.

Marin Anastasovici e antrenorul Olimpiei Giurgiu când o vede pe Mihaela Năftică. Are ochiul format, simte că fata e cu stofa pe ea. O trimite la Unirea Tricolor București. Băieții activau prin Seria a IV-a a Diviziei B, fetele erau la început de drum.

De lângă Dunăre, ajunge să facă naveta până pe stadionul Constructorul. E angajată la Autobaza 5 Filaret: "Toate eram prinse pe la o fabrică, pe la o uzină. Șoferițe, contabile", povestește doamna Năftică. Condițiile erau civilizate: echipamentul se spăla zilnic, dușuri, salariu la timp.

Venus București era echipa celor care lucrau în domeniul confecțiilor și tricotajelor. "Baza de selecție, destul de mare. Se ajunsese să fie convocate chiar și fetele de la călcătorie, de la Casa de Modă cu același nume", își amintea Teodora Ionescu, una dintre jucătoare.

Portărița de la "Mașini Grele"

Și la IMGB exista trupă frumoasă. Florentina Smărăndoiu era "băiețoaică", fotbal pe maidan cu prietenii. La vârsta buletinului căuta, deja, o echipă. Au primit-o la "Mașini Grele". Portăriță. Vreo 20 de fete.

"Experimentatele" erau scoase din producție, fetele "noi" primeau scutire de la școală. La IMGB, echipamentele erau împrumutate de la băieți. Când jucau, la stadion veneau mai mult rudele, dar și tovarășii de la fabrică. "Suporterii adverși țipau să ne ducem la cratiță, că acolo ne era locul. Noi plecam spre fotbal", își amintește Ionescu.

Sănătatea București, Felix București, Carmen București. Nu erau ghete, nu erau bani. Apoi au răsărit grupări din Cluj, Oradea sau Timișoara. La IMGB antrena nea Marin, Gheorghe Marinescu. Acesta ținea un fel de listă, cu băieții ce purtau numere mici.

Când unii se săturau de încălțări, erau obligați să le "cedeze" fetelor. Venus avea să devină, în sezonul 1971-1972, prima campioană națională la fotbal feminin. Tot cu domnișoarele și doamnele de la confecții s-a deschis și balul... transmisiunilor TV, un meci contra celor de la ELAN Belgrad. Un turneu măricel, disputat pe stadionul Dinamo, cu trupe din Serbia, București și Budapesta.

Curând, s-a ajuns ca unele dintre faimoasele "cuplaje" bucureștene să se deschidă cu meciuri de fotbal feminin. "Atunci tremurau grisinele. Pentru că era lume multă. Știam că nu veniseră pentru noi, dar se uitau cu interes, pentru că era ceva plăcut", rememorează Ionescu, cea cu șapte goluri marcate în primul sezon.

Valentin, da, Elena, ba!

Cea mai mare problemă o reprezentau accidentările. Nu prea existau medici la teren, abia peste două-trei zile se ajungea la spital, când putea fi prea târziu.

"M-am lovit, rău, la un moment dat. Evoluam fundaș dreapta. Doctorii mi-au spus că există riscul să nu mai pot merge. Practic, eram obligată să mă las. N-am vrut. Am tras de mine și, după patru ani de jucat în câmp, am trecut în poartă", spunea Florentina Smărăndoiu. 1970-1973 a fost o perioadă bună. Femeia era, înainte de toate, muncitoare, mamă, activistă.

Chibiții spuneau că Valentin Ceaușescu susținea fenomenul. Nu o echipă anume, ci întregul. Curând însă, lucrurile n-au mai stat așa.

Elena Ceaușescu n-a mai fost de acord cu un campionat feminin. O deranjau meciurile transmise "live", în care mamele-eroine apăreau transpirate și-n șort. Lumea se uita la Virginia Ruzici, la Nadia, la fetele de la handbal, dar alergătura după mingea de pe iarbă nu era OK.

Așa că s-a pus frână. Iar fenomenul a "paralizat" până în 1990, când avea să fie reluat, chiar dacă, vreme de aproape 25 de ani, s-a mai pitulat, uneori, prin sălile de sport.

* Surse: lead.ro, fotbalfeminininromania.ro