Volei

Un bulgar stabilit în România ne caracterizează: „Prietenoși, dar și unii un pic blocați în vechile mentalități”

Dimo Boikov- Liberoul celor de la U Cluj se simte bine în orașul de pe malul Someșului// FOTO Raed Krishan

Articol de Eduard Apostol  —  Saturday, 02 April 2022

Dimo Boikov, 23 de ani, bulgarul de la U Cluj, a deconspirat care sunt pasiunile sale: visează să ajungă în marile ligi de volei ale lumii, dar și să dea lovitura în afaceri.

Bulgarul Dimo Boikov, 23 de ani, a sosit în România vara trecută pentru a-și da un boost carierei. A jucat doi ani în Danemarca, la Ishøj, o echipă aflată la 15 kilometri de Copenhaga, în prima ligă, dar actualul libero de la U Cluj consideră că voleiul masculin de aici este superior celui din țara nordică. 

Sportivul de la sud de Dunăre visează să joace cândva într-una din ligile puternice, în Polonia, Brazilia sau Italia, și își pregătește și un viitor mai liniștit din punct de vedere financiar. În ciuda vârstei fragede, vrea să-și asigure un nivel de trai lipsit de griji inclusiv în lumea afacerilor.

- Dimo, care sunt planurile tale în privința voleiului în România? 
- Să nu retrogradăm, să ajungem cât mai repede într-o zonă de salvare, care să ne permită o mai mare liniște. Trebuie să batem Timișoara, Rapid, să oferim surprize. Play-off-ul a fost o căciulă cam mare pentru noi, acum trebuie să scăpăm de la retrogradare.

- Obiectivul tău? 
- Să fiu cât mai bun. Și să ajut și echipa. Bulgaria este una dintre naționalele tari la volei, iar pe viitor vreau să joc pentru prima reprezentativă a țării mele.

- Până acum n-ai făcut-o? 
- E foarte greu. Generația veche este la putere, a avut rezultate, contraconcurenții mei au 10 ani în plus față de mine și, de obicei, joacă până pe la 40 de ani. Mai trebuie să capăt experiență ca să emit pretenții.

Dimo Boikov: „Suntem mereu pe fugă, încercăm să facem zece lucruri deodată”

- Cum ți se par românii? 
- Asemănători cu bulgarii. Am trăit doi ani în Danemarca, iar oamenii de acolo se bucură de chestii simple, de un stil de viață fără griji. Bulgarii și românii sunt mereu pe fugă, încearcă să nu întârzie, dar întârzie aproape de fiecare dată! Sunt mereu pe grabă, încercând să facă zece lucruri deodată.

- Cum te împaci cu mâncarea? 
- Îmi place, deși cea bulgărească parcă e mai gustoasă. Ce-am mai gustat cu echipa, mămăligă cu smântână, asta îmi place, plus papanași. În rest, îmi gătesc singur, diverse tipuri de paste, cu carne, vegetariene, cu orez sau cu quinoa. Îmi place faptul că aveți același stil de a vă strânge, împreună, ca bulgarii, la un grătar.

Le-aș recomanda românilor să vadă și altceva în afara litoralului, de exemplu Plovdiv, fosta Capitală europeană a culturii din 2019. Este considerat cel mai vechi oraș locuit de pe continent, unul dintre cele mai vechi din lume. Sunt păstrate foarte bine antichitățile la Plovdiv, l-am descoperit și eu, practic, în urmă cu câțiva ani. 

- Dimo Boikov, U Cluj

- Fetele? 
- Frumoase, da! Pot spune că sunt mai drăguțe decât bulgăroaicele, dar eu prefer stilul nordic, ca în Danemarca: femeile cu pielea mai albă, blonde, cu ochi albaștri.

Dimo Boikov și lumea viitorului

- Cum ți se par oamenii din România? 
- Oameni prietenoși, dar și unii un pic blocați în vechile mentalități, ca și în Bulgaria, de altfel. Adică sunt unii care sunt interesați doar de cât câștigi, ce mașină conduci, nu vor să cunoască persoana din interior. Cred că e o chestie tipic balcanică, să ne dăm altceva decât suntem cu adevărat ca să fim acceptați la nivelul societății sau să impresionăm.

Pe bulgarii care vor să viziteze România i-aș invita să se bucure de orașul Cluj Napoca! Unul vechi, bine păstrat, cu multe cafenele și cu locuri de relaxare. Și nu este complicat. Mai e frumoasă și zona de deal din oraș, de unde poți vedea restul Clujului. 

- Dimo Boikov, U Cluj

- Ce ai fi făcut dacă nu te dedicai voleiului? 
- Mi-ar fi plăcut să studiez anatomia sau să mă dedic afacerilor. De exemplu, e bine să ai un apartament, două, trei, să le închiriezi. Totuși, sunt aproape de a mă lansa la mine, în Bulgaria, în afaceri, într-un proiect cu panouri solare. Consider că acest tip de afacere este de mare viitor: să construiești parcuri de panouri fotovoltaice în diverse zone este o investiție pe care o studiez de mai multă vreme. Și care s-a dezvoltat bine în Bulgaria.

- Ai ceva planuri la 23 de ani? 
- Nu vreau să devin un mogul, dar măcar să am o oarecare libertate financiară. Tot mai mulți oameni vor să se extindă în privința panourilor solare, lucrez cu diverși arhitecți și ingineri. Partea ta este să ai bani și să te ocupi de acte, acestea din urmă durează. În 20-25 de ani, cred că acesta va fi viitorul sustenabil, întrucât resursele vechi se vor epuiza. Sper ca planeta să fie pregătită cum trebuie cu energia alternativă. Am citit mult în ultima perioadă despre așa ceva și pământul, oricât de darnic a fost cu noi, are o limită. Energia solară și cea eoliană sunt de mare viitor.

Dimo Boikov: „Închideți laptopul și puneți mâna pe carte!”

- Cu ce te delectezi în timpul liber? 
- Nu sunt genul să ies frecvent, în timpul sezonului. Visul meu este să ajung în ligile importante, în Polonia, Brazilia sau Italia, de aceea sunt concentrat pe antrenamente, pe volei. În timpul liber, citesc cărți, ascult podcast-uri sau diverși profesori, oameni inteligenți de la care ai ce învăța. Îmi place să citesc și despre culturile vechi, persană, asiatică, dar și despre ceea ce este nou. Sunt disperat să citesc cu orele!

- S-a pierdut acest hobby, nu doar la cei de vârsta ta... 
- Nu există carte proastă! Poți învăța și din cele care, la un moment dat, ți se pare că nu oferă nimic. Recomand oamenilor să citească și reviste, și ziare, să-și îmbogățească tot mai mult cultura. Mai închideți laptopul! Am văzut copii de 2 ani hipnotizați de a se uita pe YouTube, îi lasă părinții cu ochii acolo, doar ca să tacă și să mănânce.

- Ce părere ai despre social media? 
- Instagram, Facebook... Toate fac parte din social media, dar mai degrabă sunt unsocial media! Din păcate, depindem de multe ori de acești „prieteni”. Eu încerc să stau cât se poate de puțin în social media. Deși, fără aceste „canale”, nu aș fi ajuns la Cluj.

- Adică? 
- Am intrat în legătură cu oficialii de la U Cluj prin intermediul messenger-ului de pe Facebook, așa am intrat în contact cu clubul! Am discutat o perioadă acolo, am pus detaliile la punct.

Ca orice om în acest moment, sunt pus pe gânduri, ca să nu zic temător, de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Viața noastră și-așa era schimbată cu ocazia pandemiei, acum suntem din nou într-un moment important, la limită, al umanității. 

- Dimo Boikov, U Cluj

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.