Daniel Niculae, președintele celor de la Rapid, a vorbit în termeni laudativi despre Antonio Sefer (21 de ani), fotbalistul care a înscris un gol de poveste în victoria cu FC Botoșani, 3-0.
„Vreau să-i transmit lui Sefer că nimic în viață nu este întâmplător și că, mai devreme sau mai târziu, efortul este tot timpul răsplătit. El este un jucător cu calități extraordinare, un tip foarte la locul lui, muncitor. Intrase într-o semi-criză, dar Dumnezeu l-a răsplătit cu un gol fabulos.
Sunt sigur că, de acum încolo, Sefer va fi un alt jucător. Da, este puțin doar un gol, dar este un jucător care a promovat din liga a doua, e o diferență importantă între cele două eșaloane. A crescut meci de meci și cu siguranță va deveni un jucător important și pentru echipa națională”, a declarat Daniel Niculae, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Sefer a marcat un gol foarte frumos. Îl știam de la 15 ani. Mereu mi-a plăcut, l-am vrut la Dinamo și îl așteptam să ajungă la naționala de tineret. I-am zis să țină capul sus și că eu am încredere în el. I-am cerut să continue să muncească pentru că fotbalul îl va răsplăti. E un jucător în formare și în curând va ajunge la maturitate.
- Adrian Mutu, antrenor Rapid, despre Sefer
Antonio Sefer, gol fabulos la primul meci oficial pe Giulești!
În minutul 61 al partidei, mijlocașul Antonio Sefer a reușit o execuție spectaculoasă și a dus scorul la 2-0.
Mijlocașul Rapidului a executat perfect o lovitură liberă, de la 35 de metri. Mingea acestuia s-a dus direct în vinclu, iar portarul Eduard Pap nu a putut respinge. Acesta a fost primul gol în Liga 1 al mijlocașului de 2021 de ani, care a sărbătorit reușita alături de cei aproximativ 12.000 de fani prezenți la meci. Sefer și-a dat tricoul jos pentru se bucura, fiind avertizat apoi de arbitrul întâlnirii.
A fost o bucurie de nedescris, când nimeni nu mai spera în mine, poate doar foarte puțini, atunci Dumnezeu mi-a dat acest gol.
- Antonio Sefer, după Rapid - FC Botoșani 3-0
{{text}}