Alexandru Cicâldău (24 de ani), autor al unui assist în victoria lui Galatasaray cu Fatih Karagumruk, 2-0, le transmite fanilor „Cim-Bom-Bom” că e din nou la capacitate maximă.
Cicâldău a jucat pentru Galatasaray în 35 de meciuri din acest sezon în toate competițiile, a marcat cinci goluri și a oferit pase pase decisive. Monitorizat de formații din Italia, românul e convins că evoluțiile sale vor fi din ce în ce mai consistente.
Alexandru Cicâldău: „Acum pot să spun că sunt pe drumul cel bun”
„Sunt foarte fericit că am câștigat și că am contribuit la această victorie. După COVID, a existat o scădere de formă din partea mea. Acum pot să spun că sunt pe drumul cel bun. Vreau să îmi îmbunătățesc jocul și să îmi ajut echipa”, a mărturisit Cicâldău, potrivit SporX.
Alexandru Cicâldău a fost infectat cu COVID-19 la începutul lunii decembrie, ratând la acel moment duelurile cu Altay (2-2) și Lazio (0-0). La revenire, Cicâldău n-a mai atins nivelul etalat la începutul sezonului.
Mijlocașul mai avusese de suferit din cauza virusului și în noiembrie 2020, pe vremea când evolua la CSU Craiova.
Cicâldău, pasă de gol la Galatasaray
Alex Cicâldău a pasat decisiv la golul de 2-0 al lui Galatasaray, marcat de Ryan Babel. Infiltrat în flancul drept, mijlocașul român a pasat din apropierea liniei porții în centrul careului de unde atacantul Galatei a punctat fără emoții.
Este al treilea assist din actualul campionat pentru internaționalul român. Cicâldău a fost titular la Galatasaray, în meciul cu Fatih Karagümrük, jucând 64 de minute. Moruțan a rămas rezervă.
Galatasaray: Muslera, Ömer Bayram, Nelsson, Marcao, Van Aanholt, Taylan, Berkan, Cicâldău, Kerem, Babel, Gomis
Rezerve: Peña, İsmail, Alpaslan, Erick, Moruţan, Barış Alper, Emre, Arda, Halil, Semih
Alexandru Cicâldău, monitorizat de Fiorentina
Potrivit publicației turcești Takvim, Fiorentina a intrat în cursa pentru a obține semnătura lui Cicâldău, echipa viola monitorizându-l pe fostul oltean încă înainte să se transfere în Turcia, după cum scrie cotidianul Corriere dello Sport, și dorind să-și completeze linia mediană.
Toscanii speră să obțină însă un preț mai bun de transfer, în timp ce formația din Istanbul să scoată profit de pe urma „tricolorului” luat din Bănie cu 6,5 milioane de euro. Sampdoria l-ar aduce doar dacă nu retrogradează în Serie B.
Alex ar deveni, dacă se materializează zvonurile, al doilea român din lot, după Louis Munteanu, atacantul de 19 ani crescut la Academia Gheorghe Hagi și care evoluează la echipa Primavera. Fiorentina e pe locul 8 după 30 de etape, cu pretenții de cupe europene.
{{text}}