Campioana Germaniei, Bayern Munchen, a câștigat sâmbătă la Freiburg cu 4-1, însă a jucat 17 secunde în 12! Pentru ca incidentul să fie judecat de Comisia de Disciplină a Federației, adversarul trebuie să depună memoriu în 48 de ore de la fluierul final. Adică, până luni seară, la 18:30.
Învingătoare la Freiburg, 4-1, Bayern ar trebui să fie cu o mână pe al 10-lea titlu consecutiv, după ce marea rivală, Borussia Dortmund, s-a văzut spulberată pe teren propriu de RB Leipzig (1-4).
Dar, deocamdată, trebuie să aștepte. Urmarea unor erori în lanț produse în finalul meciului de la Freiburg, dacă adversarul depune memoriu, se va ajunge în fața Comisiei de Disciplină a Federației și ar putea chiar pierde punctele câștigate pe gazon!
Gafă neverosimilă a lui Bayern Munchen: „I-a dat numărul greșit”
În minutul 86 al partidei, oaspeții au efectuat două schimbări. Nicklas Suele în locul lui Corentin Tolisso și Marcel Sabitzer în locul lui Kingsley Coman.
Numai că, la înlocuirea ultimului, team managerul lui Bayern, Kathleen Kruger, i-a furnizat arbitrului de rezervă numărul greșit de tricou. În locul „11”-ului pe care francezul îl poartă în acest sezon, pe tăbliță a apărut 29, cât avea stagiunea trecută.
„King”, cum i se mai spune, nu s-a simțit vizat și a rămas pe teren, iar arbitrii au dat drumul la joc. Astfel, campioana a jucat 17 secunde în 12, până ce fundașul lui SC Freiburg, Nico Schlotterbeck, a sesizat eroarea și l-a tras de mânecă pe arbitrul de centru, Christian Dingert:
„Eu am văzut că Suele intră și nimeni nu iese. Apoi, i-am numărat încă o dată pe jucătorii lui Bayern și i-am atras atenția lui Dingert. Altfel, nu cred că și-ar fi dat seama”.
Deși în cele 17 secunde amintite nu s-a întâmplat nimic deosebit, jucându-se doar câteva pase, un paragraf din regulament spune că „dacă un jucător care nu era eligibil să joace sau nu avea dreptul să joace este introdus pe teren, echipa aflată în culpă pierde meciul cu 2-0, iar victoria i se atribuie adversarului”.
Potrivit tabloidului Bild, cel care n-ar fi avut drept de joc în acel moment era Sabitzer, pentru că nu ieșise Coman, pe care-l înlocuise.
Opinia specialiștilor: „Arbitrii sunt de vină”
Există însă mari îndoieli că acel paragraf este cel mai potrivit pentru a judeca situația apărută. Analiștii postului TV „Sport 1” apreciază că „în principiu, toți jucătorii implicați aveau drept de joc și de a fi utilizați”.
Iar potrivit unui alt paragraf, din același regulament, „dacă pe teren pătrunde oficialul unei echipe, o rezervă, un jucător care a fost înlocuit ori eliminat sau o terță persoană, arbitrul trebuie să întrerupă partida dacă această persoană intervine în joc.
Mai mult, arbitrul trebuie să evacueze persoana respectivă de pe gazon, după ce meciul a fost întrerupt, și să ia măsurile disciplinare care se cuvin”. În situația dată, trebuia să-i arate lui Sabitzer un cartonaș galben.
Asistentul VAR, Felix Zwayer, admite că marea vină aparține de fapt conducătorilor jocului: „Este întotdeauna responsabilitatea echipei de arbitri să facă înlocuirile în conformitate cu regulamentul, iar în practică aceasta este treaba celui de-al patrulea arbitru. El se asigură că jucătorul care urmează să fie înlocuit părăsește terenul, îl urmărește și îl lasă pe înlocuitor să intre”.
Depune Freiburg contestație?
Ca să se ajungă în fața Comisiei de Disciplină a Federației, SC Freiburg trebuie să depună protest în termen de 48 de ore. Adică, până luni seară, la 18:30. Directorul sportiv Jochen Saier a cerut timp:
„La cald nu pot spune ce vom face. Trebuie să analizăm situația”. Iar antrenorul Christian Streich a trimis „mingea” în curtea Federației: „Noi sigur nu vom depune niciun memoriu. Există un regulament, după el trebuie judecat, altfel apar totul felul de interpretări”.
Ar fi fost bine ca arbitrii să verifice temeinic dacă schimbările s-au făcut corect. Le-a lipsit concentrarea și viziunea de ansamblu. Vom discuta cu ei. Dacă Freiburg face memoriu, în judecarea cazului va cântări cât de mult a influențat jocul acest incident.
- Lutz Michael Fröhlich, șeful arbitrilor germani
Schlotterbeck a venit și mi-a zis «întrerupeți jocul, ceva nu e în regulă». A durat mult până la reluarea partidei pentru că ne-am aflat în contact cu asistentul-video Felix Zwayer și am vrut să verificăm cât mai bine, să nu apară alte probleme. Eroarea e a teammanagerului lui Bayern, ea i-a dat arbitrului de rezervă numărul greșit.
- Christian Dingert, arbitrul partidei Freiburg - Bayern 1-4
A fost o situație ciudată. L-am schimbat pe Tolisso pentru că avea probleme cu stomacul. A și dispărut rapid la vestiare. Apoi, al patrulea oficial a arătat un număr greșit, iar Coman n-a știut că el era cel care trebuia să iasă. Dar în perioada în care am fost mai mulți pe teren nu s-a întâmplat nimic care să schimbe jocul, doar câteva pase.
- Julian Nagelsmann, antrenor Bayern
Nu s-a întâmplat nimic în secundele alea în care am fost mai mulți pe teren. Cred că punctele vor rămâne la noi.
- Manuel Neuer, căpitan Bayern
8 minutea prelungit arbitrul Christian Dingert meciul de la Freiburg, după încurcătura cu schimbările intervenită în minutul 86
{{text}}