Bănel Nicoliță (37 de ani) vorbește cu zâmbetul pe buze, într-un interviu de colecție acordat Gazetei Sporturilor, despre cariera de jucător, despre momentele petrecute în Franța, dar și despre impresarul pe care-l consideră vinovat pentru retragerea sa prematură.
- Citește AICI prima parte a interviului cu Bănel Nicoliță: „Mi-am pierdut banii, familia și copilașii! Am ales greșit, dar am făcut-o conștient”
- Partea a doua a interviului de colecție cu Bănel Nicoliță: „Mai am un singur prieten”
- Amintirile din Ghencea ale lui Bănel Nicoliță, în partea a treia a interviului pentru GSP: „Eram înnebunit. «Cum să semneze rromul ăla cu Steaua?»”
- Bănel, îți reproșezi ceva din carieră, poate alegeri, nu știu...
- Oameni buni, eu am crezut maxim în impresarul meu, Traian Gherghișan. M-a nenorocit ca fotbalist, mi-a încheiat cariera. La ce condiție fizică aveam, la 31 de ani, eu mai trebuia să joc cel puțin 7 ani. La ce condiție fizică aveam... Să-ți povestesc.
Bănel Nicoliță: „M-am luat după un om și nu mi-am ascultat instinctul”
- Te rog!
- Președintele lui Nantes avea 24 de ani, tatăl lui era patronul clubului, dar îl lăsase pe el să controleze. Mergeam zi de zi la el și îmi punea contractul pe masă. «Semnează!», dar eu nu semnam nimic. «Te rog, semnează cu noi».
Nu semnam! Voiam să-i dea ceva și domnului impresar șmecher. El îmi zicea: «Nu-i dau nimic» I-am propus altceva! Să îmi ia mie 10.000 de euro din salariu, într-un an veneau 120.000 de euro și să-i dea lui măcar 60.000.
N-a vrut! Și mi-a zis ceva de genul: «Nu-i dau niciun euro, e un golan, un mincinos, nu-i dau».
- Și n-ai ascultat nimic.
- Ascultă! Mi-a zis apoi: «Dacă nu semnezi și mergi cu el, te lași de fotbal». Au trecut 6 luni și ce crezi? Așa a fost! Aveam 4 oferte pe masă, Saint Etienne, Nantes, o echipă din Turcia, oferte concrete, trimise pe mail.
Eu eram de acord să merg, salariul era «parfum» Dar ce să facem? Problema era că nu puteam semna fără el, pentru că aveam un contract beton cu el, urma să plătesc niște compensații. Sunt băiat serios, plecat de jos, nu voiam să mă cert.
L-am apreciat pentru că el m-a dus «afară». M-a dus la Saint Etienne. El era «zdrențoi». E regretul carierei mele. M-am luat după un om și nu mi-am ascultat instinctul.
Bănel Nicoliță: „Tinerii din ziua de azi să deschidă ochii”
- Ai un sfat pentru tinerii de azi?
- Să deschidă ochii! E important pentru fotbaliștii de azi să știe lucrurile astea. Pentru că te mint că te duc azi, mâine, poimâine, și ajungi să te lași de fotbal. Te mint în față! Ajungi să stai, să aștepți, să crezi după impresar.
Vrăjeli! Domnul Giovanni Becali și Anamaria sunt altceva. Am auzit jucători mulțumiți. E altceva. Au vorbit la cluburi pentru ei, în primul rând au mers pe interesul jucătorului. Asta înseamnă să fii om! Când pui în față viața jucătorului. OK, apoi câștigi și tu, că e jobul tău.
37 de meciuria strâns Bănel Nicoliță în naționala României, pentru care a înscris un gol
- Ce zici de situația din fotbalul românesc?
- Să vorbim despre fotbal? Nu mai batem pe nimeni, frate, nu mai sunt fotbaliști. Aveam Chivu, Mutu, Lobonț, Tamaș, Marius Niculae, Rădoi. Păi, primii jucau pe unde jucau, Mirel îi «omorâse» pe ăia pe la arabi. Aveam jucători, frate!
Goian juca la Rangers. Eu jucam în Franța. Tamaș a jucat în toate campionatele. Nebunul ăla! Ăla joacă până la 45 de ani!
- Îți place Gabi!
- La ce campionat e acum, ăla joacă din talent. Pe bune acum, dacă mă pregătesc 6 luni de zile, intru și eu. Dau scris că joc la Liga 1, dar nu mai am chef.
20 de aniși 10 luni avea Nicoliță în momentul debutului la națională
{{text}}