Focarul de incertitudine de la Madrid

Nimic nu e mai periculos în viața unei echipe de fotbal, oricare ar fi ea, decât apariția unui focar de incertitudine, de gânduri negative. Un focar care să se cuibărească în vestiar, pentru ca ulterior să devină o mică pandemie, infectând pe aproape toată lumea.

Simptomele nu-s greu de observat. Știți exemple destule, sunt convins, ați avut sigur momente în care, privind un meci anume, mintea v-a fost invadată de întrebarea: „Cum poate juca atât de prost o echipă care acum 3 luni juca atât de bine?”.

Dacă ați văzut sâmbătă Celta Vigo-Real Madrid, aproape sigur că v-a venit în cap dilema de mai sus. Real Madrid a jucat atât de prost cu Barcelona încât era greu de crezut că se poate mai rău. La Vigo a arătat că se poate, ba chiar că există perspective și mai rele. 

Spre deosebire de „Clasico” însă, Madridul a plecat de pe „Balaidos” cu toate punctele în bagaje, dar cu și mai multe semne de întrebare în mintea lui Florentino Perez. Această echipă, ce probabil va câștiga campionatul Spaniei, trăiește astăzi din munca a trei oameni, Courtois, Modric și Benzema. La care s-ar putea adăuga, când și când, Vinicius, devenind totuși de la o vreme mai dornic să se certe cu arbitrul ori cu adversarii decât joace fotbal. 

Sincer, la finalul sezonului, cine ar merita să fie desemnat cel mai bun om al campionatului, Benzema sau Courtois? Va fi, probabil, Benzema, căci golurile sunt mereu mai bine plătite decât intervențiile unui portar, dar simplul fapt că și Courtois are șanse considerabile indică o problemă. Mai ales la un club ca Real Madrid, care l-a forțat pe Fabio Capello să plece după ce câștigase titlul, pentru că juca urât, și care face din fotbalul-spectacol generator de trofee aproape o obligație.

Carlo Ancelotti n-a fost la Vigo pentru că a avut Covid. „In charge” a fost fiul său, Davide, ce nu e trecut la echipă ca antrenor secund, ci ca preparator fizic. Și asta e o situație ciudată, trebuie să recunoaștem. Dar Ancelotti junior a mers fidel pe linia seniorului. Aceeași formulă de start, același grup de jucători stors de toate energiile, aceleași schimbări și aceeași lipsă de idei pe parcursul jocului. 

Iar acum vine meciul cu Chelsea, care, paradoxal, s-ar putea transforma într-un vaccin miraculos pentru eradicarea pandemiei din vestiar. Fiindcă londonezii par cu gândul la altceva acum, problemele lui Abramovich invadând (bleah, ce cuvânt odios!) și vestiarul lor. Dacă vor ajunge în semifinalele Ligii, madrilenii vor simți imediat mirosul trofeului. Iar asta, pentru un rechin al competiției, e tot ce lipsește. Dar dacă nu vor ajunge...

Arbitrajul de pe „Balaidos” n-aș vrea să-l comentez. Am spus-o (și scris) cu ani mulți în urmă, Real Madrid și FC Barcelona n-au nici cel mai mic motiv să se plângă vreodată de arbitraj. Sau să arate cu degetul una spre cealaltă. Pentru că amândouă au avut și vor avea momente de genul ăsta, când un arbitru decide în favoarea lor fazele discutabile. 

Pentru că la Vigo toate fazele cu pricina au fost interpretabile, cu circumstanțe cum le place arbitilor să spună. Iar aici e marea problemă a VAR-ului. De ce nu intră în astfel de faze? S-a zis de la început că decizia arbitrului e suverană în astfel de momente și că VAR-ul intervine doar la erori grosolane. Dar acea decizie e rostul unei fracțiuni de secundă, iar acel monitor de la marginea terenului e numai bun pentru o verificare. Nu-i o rușine să ai dubii, în nicio meserie. Senzația însă este că și cu VAR, și fără VAR, tendința este de protecție exagerată a arbitrilor, nu cumva imaginea lor de judecători supremi să fie afectată!

Bayern și cei 12 jucători de pe teren

Unii au zis că Real Madrid a jucat în 12 cu Celta. Metaforic. Cel mai simpatic a fost Iago Aspas: „Mă așteptam ca arbitrul să mai dea un penalty și să-l bată el”. În realitate, de jucat în 12 a jucat Bayern, la Freiburg. Vreo 20 de secunde, suficient pentru a ne convinge că și fotbalul german poate avea sincopele sale. 

20 de secunde nu înseamnă nimic, dar dacă se dădea un gol în timpul ăsta? Acum se așteaptă niște decizii, ce nu vor afecta prea tare lupta pentru titlu din Bundesliga, căci Dortmund a încasat o bătaie zdravănă acasă de la Leipzig, dar s-ar putea să aibă consecințe la modul de efectuare a schimbărilor. 

Logic ar fi ca decizia de a obliga jucătorul înlocuit să iasă pe la cea mai apropiată linie de tușă, decizie altfel bună pentru a se stopa tragerile de timp, să fie revizuită și să se revină la ieșirea pe la centrul terenului. Astfel încât să existe totuși un control, mai ales acum, de când cu posibilitatea celor 5 schimbări.

Pep vs. Klopp, ce duel ne așteaptă!

Duminica viitoare vom avea genul acela de meci pe care nimeni n-ar trebui să-l scape. City-Liverpool. De fapt, Guardiola vs Klopp. Primul episod, căci măcar unul va mai fi. Nu știu dacă are cineva ceva de comentat la ideea că sunt cei mai buni antrenori ai acestui moment. Dialogul lor fotbalistic e delicios pentru oricine iubește calitatea în fotbalul ăsta, iar felul în care aleg să se raporteze unul la celălalt, să fie adversari fără să se atace, e colosal. 

Am descoperit o statistică a punctelor luate de la startul sezonului 2018-2019, când a început cu adevărat lupta celor doi: City are 335 de puncte, iar Liverpool are 334. N-ar trebui să ne mirăm prea tare dacă-i vom vedea și pe „Stade de France”, în finala Champions League. Duelul celor doi tehnicieni e, într-un fel, ce a fost duelul dintre Messi și Cristiano pe terenurile de joc.

Mondialul Qatarian începe cu o schimbare

Președintele FIFA și bunul prieten al lui Putin, Gianni Infantino, ne anunță cu pieptul înainte și cu același zâmbet lingușitor ca și-atunci când poza, în 2018, lângă locatarul de la Kremlin, că Mondialul qatarian va fi cel mai tare din istorie. N-a zis dacă din istoria statului Qatar, ceea ce e plauzibil. 

Deocamdată a început cu dreptul, a schimbat meciul de deschidere. În loc de un Qatar - Ecuador cu un impact nimicitor pentru ratingurile televiziunilor plătitoare de drepturi, a pus un Țările de Jos - Senegal ceva mai apetisant, căci vorbim totuși de Țările de Jos și de campioana Africii, cu o sumedenie de jucători la echipe de top ale Europei. 

Bravo, Gianni, aplauze! Acum mai rămâne de rezolvat problema calificării Qatarului măcar în „sferturi”. Dacă tot nu i-a mers emirului cu PSG, măcar aici să aibă o bucurie.