Mihai Silvășan, confesiuni pentru Gazetă într-un interviu senzațional: „Îmi doream Euroligă, NBA, ca orice tânăr care visează cu ochii deschiși”

Mihai Silvășan (37 de ani) prefațează meciul tur din „sferturile” Champions League, făcând, de asemenea, un tur al carierei sale de jucător și antrenor. Antrenorul lui „U”-BT Cluj-Napoca descrie filosofia care a dus la performanța lui U din acest sezon și explică strategia transferurilor.

„U”-BT Cluj joacă în sferturile de finală ale Champions League împotriva germanilor de la MHP Riesen Ludwigsburg. Miza e un loc în Final Four-ul de la Bilbao și o performanță extraordinară pentru baschetul românesc. Prima dispută e în Polivalenta de la Cluj, mâine, 5 aprilie, și va avea o asistență-record, fiind vândute aproape 10.000 de bilete. 

Aventura europeană a ardelenilor a început devreme, în septembrie, cu un turneu de calificare disputat în Grecia. Ascensiunea a continuat cu două grupe câștigate de trupa antrenată de Mihai Silvășan, în care „U” s-a impus în dueluri de foc împotriva unor echipe cu experiență în competițiile de top: Hapoel Holon (Israel), Unicaja Malaga (Spania) sau Darüşşafaka Basketbol (Turcia) s-au numărat printre „balaurii” doborâți de clujeni. 

Cu o sală modernă și un sponsor care asigură un buget consistent, „U” a construit și o echipă de luat în seamă în competițiile continentale. Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Mihai Silvășan, un om legat de mai bine de 20 de ani de clubul clujean, întâi ca jucător și apoi ca antrenor, explică felul în care a construit o echipă de succes, plecând de la o înfrângere și o constatare personale. 

„Dacă renunți la orgoliu, într-un eșec poți vedea marcajele unui viitor drum de succes”, spune antrenorul lui „U”-BT.

- Mihai, o nouă zi la „birou”. Ești de 20 de ani la același club, nu a devenit o rutină apăsătoare? 

- E o onoare pentru mine să pot face asta. Sunt născut și crescut la Cluj, toată viața am jucat doar pentru acest club, la juniori, apoi la seniori, pentru a continua ca antrenor. Nu am plecat din oraș, e un lucru destul de rar. Sunt convins că nu va fi pentru totdeauna, însă acum vreau să mă bucur de acest moment. 

Sunt un privilegiat al sorții, să pot să fiu acasă și să fac ceea ce-mi place, să pot fi antrenorul unei echipe extrem de competitive, cu condiții foarte bune de pregătire, să fiu parte a unui proiect foarte ambițios. Poate că unii vor fugi de presiunea asta a rezultatelor – pentru „U” BT locul al doilea nu e niciodată o opțiune –, dar pe mine mă stimulează și mă face să-mi doresc să fiu mai bun.

- Ai crescut într-un cartier muncitoresc din Cluj. La ce visai în anii '90? 

- Când eram foarte mic visam să ajung să joc în filme cu karate. Asta până ce microbul cu baschetul m-a prins extraordinar de tare.

- N-a fost până la urmă Mihai Silvă San... 

- Nu, la 11 ani am ajuns la baschet după ce am dat curs invitației la o selecție. Văzusem un anunț la televizor și am făcut un consiliu de familie. Lucrurile erau simple atunci. Făceai afiș o felie de cașcaval între două felii de pâine, înaintea unei deplasări, și nu-ți mai trebuia nimic. Eram niște copii cărora baschetul le oferea totul. Îmi doream Euroligă, NBA, ca orice tânăr care visează cu ochii deschiși. 

Mai târziu, voiam să joc precum Dejan Bodiroga, care a fost campion mondial cu Iugoslavia în 1998 și 2002. Nu am fost suficient de bun, nu am avut corpul necesar, poate nici talentul. Am fost un jucător bun pentru campionatul României și cam atât.

Operațiile și accidentările au decis pentru Mihai Silvășan

- A fost mai mult de atât - susțin cei care te-au văzut jucând. Au fost niște dueluri electrizante cu Asesoft, niște meciuri în care ai fost de multe ori protagonist. Din păcate, cariera ta s-a încheiat destul de repede, la 30 de ani. 

- Au fost operațiile pe care le-am avut la spate și accidentările care m-au făcut să mă gândesc destul de devreme la o alternativă. Mi-a fost clar încă de atunci că voi încerca să devin antrenor. Prima intervenție chirurgicală a venit la 21 de ani, vârsta la care, de obicei, faci tot felul de proiecții despre cum va arăta în viitor cariera ta. 

Am continuat să joc, a urmat mai târziu o a doua operație, am revenit din nou pe teren, dar în toată această perioadă mă gândeam la un plan B: «Ce fac mai departe? Trebuie să am un plan B în caz că nu va mai merge!». Lucurile nu s-au întâmplat dintr-odată. 

N-am început să fac direct cursuri și școala de antrenori, dar am încercat să gândesc mereu și din perspectiva antrenorului. A fost o schimbare de mentalitate, de mind set, care s-a întâmplat în ani. După a doua operație, am început și cursurile, astfel că, la finalul carierei de jucător, eram pregătit să fac trecerea, având carnet de antrenor.

- Ai început ca secund, iar din 2016 ai fost avansat pe poziția de antrenor principal. La ce te-ai adaptat cel mai greu din noua postură? 

- Provocarea a fost să renunț la mentalitatea de jucător. Să încep să mă comport cu jucătorii ca antrenorul lor, și nu ca un coleg. Eram un tânăr care intra cu capul înainte, credea că știe tot. Am avut mare noroc că, în primul sezon, am făcut o selecție bună și am adus jucători experimentați, cu caracter. 

Am și încercat să fiu extrem de bine pregătit, nu au existat situații în care să mi se pună întrebări și eu să n-am răspunsul, sau să merg nepregătit la antrenamente. Eram pregătit din punct de vedere baschetbalistic și am avut jucători corecți, cu un nivel de profesionalism foarte bun. Fără prea multe conflicte de gestionat, era situația ideală pentru un antrenor tânăr. În următorii doi ani au început greutățile.

Mihai Silvășan: „Orgoliul era prea mare”

- Sub ce formă s-au arătat? 

- Sub forma tentației de a crede că ești mai bun decât ești de fapt, de a merge puțin pe vârfuri. E greu să-i reziști când ești tânăr. Mi s-a întâmplat și mie. Cum spuneam, în primul an am făcut o selecție foarte bună. Am câștigat tot în competiția internă. Am început să mă cred mai bun decât eram. Și am greșit. Și la selecție, și la tot. S-a manifestat și în comportamentul meu față de jucători. Orgoliul era prea mare. «Cum adică? Am câștigat tot, cum să pot admite că am greșit, că m-am înșelat?». 

Am crezut că pot să câștig cu absolut orice echipă și lot aș face. N-am pus foarte mare accent pe selecția jucătorilor. Or, asta e crucial, fără o selecție bună, fără aducerea unor jucători care să se potrivească într-o echipă și care să fie caractere puternice și să-și dorească să câștige, e foarte greu să ai succes. Iar la un club ca al nostru de asta ai nevoie. Selecția e crucială. Ce se întâmplă în lunile de vară, cum îți alegi jucătorii, influențează parcursul pentru întregul sezon.

- Revenind la acei doi ani dificili, atunci a ajuns la echipă Dusko Vujosevici, un antrenor sârb respectat în Europa. Practic, v-ați împărțit atribuțiile. Cum ai privit această experiență? 

- Dusko e unul dintre cei mai respectați antrenori la nivel european, cunoscut pentru faptul că a scos mulți jucători, i-a ajutat să evolueze și să ajungă figuri cunoscute la nivel de seniori, unii cu o ascensiune sportivă care i-a propulsat până în NBA. Întâlnirea cu el a fost unul dintre lucrurile foarte bune care mi s-au întâmplat. 

Pe scurt, după ce în primul an am câștigat campionatul, în următorii doi m-am crezut prea bun și am greșit multe chestii. Mi-am dat și demisia atunci, dar s-a vrut o soluție ca eu să rămân și s-a găsit una de compromis.

- Care a fost rezolvarea? 

- Dusko nu mai putea antrena, are probleme de sănătate, face dializă și nu poate să meargă în deplasări. S-a găsit soluția asta: el să vină coordonator și să țină antrenamentele, iar eu să antrenez în meciuri și să conduc echipa în deplasări. Strategia el a făcut-o, tactica, dar bineînțeles că discutam tot timpul. 

Vujosevici mi-a deschis ochii, am văzut o altă abordare, un alt mod de a lucra față de cel cu care fusesem obișnuit. M-a ajutat foarte mult prezența lui, a fost unul dintre lucrurile extraordinare care mi s-au întâmplat. În concluzie, nu e tot timpul rău atunci când pierzi. Uneori, într-un insucces se pot ascunde și lucruri bune, dacă ai răbdare și deschiderea să înveți. Am lucrat doi ani împreună, până la începutul acestui sezon.

Meci după meci, pas cu pas

- Cum ar trebui privită performanța voastră din Champions League? Te așteptai să ajungeți la un pas de Final Four? 

- Nimeni nu se aștepta la rezultatul acesta! Eu, ca antrenor, și așa am fost și ca jucător, sunt tot timpul pozitiv, sper și cred până nu se mai poate. Am încercat să le transmit să avem o mentalitate corectă, spun eu: posesie după posesie, meci după meci. 

Am mers în Grecia, am reușit să trecem de turneul de calificare și să intrăm în grupe, dar n-am încurajat să se instaleze o stare euforică de genul „Ah, gata, acum câștigăm competiția!”. E o abordare greșită. Să luăm pas cu pas, antrenament după antrenament, să fim sută la sută concentrați la ora meciului și, după, o să vedem dacă suntem destul de buni să câștigăm. Și până acum ne-a ieșit. Am câștigat calificările la Peristeri acasă și locul 1 în cele două grupe succesive ce au urmat, cu adversare senzaționale.

- Spuneai că selecția de jucători din vară e decisivă pentru ceea ce urmează. Cine are ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește transferurile la „U” BT? 

- Eu și cu Branko Cuici, team managerul echipei. E mereu o provocare să aduci jucători de calitate. Am jucat împotriva unor cluburi din Turcia, Spania și Israel. E aproape imposibil să transferăm în România un jucător care vine după un sezon foarte bun în aceste ligi. Probabil că ar trebui să le dăm dublul banilor pe care-i câștigă acolo. Dar la aceeași ofertă financiară, ei nici nu se uită la noi. 

Poate că succesul din acest an va deschide niște porți, dacă vom juca la anul direct în grupele Champions League. Asta ar fi un avantaj în a atrage jucători de calitate. Despre asta este vorba, să cauți cele mai bune variante posibile, și nu numai din perspectiva calităților lor atletice și baschetbalistice, ci și din punct de vedere uman. Să știi că vin aici ca să câștige, să facă eforturi să se integreze. Nu ajunge să fii un mare talent și să înscrii 30 de puncte pe meci, dacă tu nu reușești să te înțelegi cu absolut niciunul dintre coechipierii tăi. Evităm astfel de jucători.

Acum trebuie să ne concentrăm pe finalul sezonului. E cea mai importantă perioadă a anului. Trofeele se dau în lunile mai-iunie, nu în martie. Intrăm pe ultima sută de metri, extrem de importantă pentru succesul nostru din acest sezon. 



- Mihai Silvășan, antrenor „U”-BT Cluj-Napoca

Vedete care s-au integrat la „U”-BT Cluj-Napoca

- Cum îi faceți să rămână? Majoritatea jucătorilor au cariere itinerante. Un sezon îi prinde într-un loc, următorul într-altul. 

- Pe unii îi poți face să rămână, pe alții nu. Două exemple, Stipanovici și Richard, unul e în al doilea sezon la noi, celălalt în al treilea. Ei nu mai sunt jucători la prima tinerețe. Stipa a venit la 34 de ani după un sezon nu foarte reușit din punct de vedere statistic, că altfel el e același jucător valoros. I-a plăcut la Cluj, ne dorim să rămână în continuare, se simte bine cu familia lui aici. 

Richard la fel, venise după un sezon mai dificil marcat și de o accidentare. Era o țintă mai veche, am mai încercat să-l aducem, dar la prima tentativă nici nu s-a uitat la campionatul României. Acum am reușit să-l aducem. S-a integrat foarte bine, și el, și familia lui, copiii merg la școală la Cluj, își dorește să rămână. Pe de altă parte, în cazul jucătorilor tineri cum sunt Stewart sau Guzman, nu știm cât vom reuși să-i păstrăm pentru că au și ei obiectivele lor. Vor mai mulți bani, ligi mai competitive. Vom vedea cât va fi de ușor. Nu-i vom putea ține pe toți, dar vom încerca.

Mihai Silvășan: „Jucătorii iubesc sala asta”

Silvășan vorbește și despre schimbarea adusă de apariția infrastructurii sportive și a unei săli moderne pentru „U”-BT. „Am prins ultimul meu an ca jucător în Polivalenta din Cluj. Să știi că a fost foarte greu la început. Jucaserăm toată viața într-o sală și ne-am mutat într-una imensă. Panourile erau noi, tari, podeaua nu era bună. 

Între timp s-au schimbat, acum sunt la un superstandard. Dar atunci, la primele meciuri, nu reușeam să înscriem mai mult de 50-60 de puncte. Ne era groază să jucăm aici, ne simțeam mai bine în deplasare. Acum, jucătorii iubesc sala asta”, spune antrenorul. 

„Sunt condiții bune, putem face recuperare, forță. S-a organizat grupa unui European de baschet aici, mari evenimente din diferite ramuri sportive, tenis, handbal. Pentru oraș e un lucru foarte bun că a apărut această sală”, conchide el.

10.000 de fani la meci

Biletele pentru primul meci cu MHP Riesen Ludwigsburg s-au epuizat în două zile de la momentul în care au fost scoase la vânzare. Astfel, aproape 10.000 de fani vor fi în tribune la meciul din 5 aprilie. Returul va avea loc în Germania, 8 zile mai târziu, pe 13 aprilie. 

În caz de egalitate după două dispute, partida decisivă se va juca la Cluj. Miza e calificarea în Final Four, programat la Bilbao în perioada 6-8 mai.

Nu ajunge să fii un mare talent și să înscrii 30 de puncte pe meci, dacă tu nu reușești să te înțelegi cu absolut niciunul dintre coechipierii tăi. Evităm astfel de jucători. 



- Mihai Silvășan, antrenor „U”-BT Cluj-Napoca

CV Mihai Silvășan

• Născut pe 20 ianuarie 1985 la Cluj-Napoca

• Înălțime: 2,00 m

• A jucat la „U” Cluj-Napoca 2002-2015

• Component, apoi căpitan al echipei naționale

• Antrenor la „U”-BT Cluj-Napoca din 2016

Citește și:

• Puștiul Carlos Alcaraz a scris istorie în finala Miami Open! A doborât recordul lui Djokovic

• Mbappe a vorbit despre viitorul său: „E posibil să se întâmple asta”