Dan Petrescu (54 de ani) a susținut o conferință de presă înaintea meciului CFR Cluj - FC Argeș, partidă care îi poate duce pe campionii en-titre la 8 puncte în fața lui FCSB, principala urmăritoare.
- CFR Cluj și FC Argeș se întâlnesc azi, de la ora 21:00, în ultimul meci din etapa a 3-a din play-off. Partida e liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe LookSport+, Orange Sport și DigiSport.
După ce FCSB apierdut derby-ul cu Craiova, scor 0-2, CFR Cluj are șansa să majoreze avantajul de puncte față de roș-albaștri și să facă un pas uriaș spre un nou titlu.
Dan Petrescu s-a declarat nemulțumit de starea gazonului din „Gruia”, după ce duminică la Cluj a nins, iar terenul nu a putut fi protejat.
Dan Petrescu: „Nu poţi să ai ghinionul ăsta!”
„Gazonul arată bine. Ne-am chinuit, n-am intrat pe el de atâta timp. Nu poţi să ai ghinionul ăsta să vină ninsoarea cu o zi înainte de meci, sincer. Şi acum trebuie să facem antrenament pe el (n.r. - ieri seară), sper să nu îl stricăm pentru că acum arată bine.
În altă parte nu avem unde să ne antrenăm, pentru că nu găsim nocturnă la ora asta. Sper să nu îl stricăm. Chiar îmi doream un gazon foarte bun”, a declarat Dan Petrescu
Dan Petrescu, laude pentru FC Argeș: „A făcut un campionat excelent”
Antrenorul ardelenilor a vorbit și echipa antrenată de Andrei Prepeliță, despre care a avut numai cuvinte de laudă.
„FC Argeş, împreună cu FC Voluntari, sunt surprizele plăcute ale campionatului. Nu mă aşteptam, la începutul campionatului, ca ele să fie în play-off. E meritul antrenorului, al jucătorilor şi al tuturor de acolo. Au făcut un campionat excelent. Să primeşti doar 22 de goluri în 30 de meciuri cred că e un record pentru o echipă ca FC Argeş.
Piteștenii au primit foarte puţine goluri şi cred că ăsta a fost secretul. În meciul cu FCSB numai ghinionul a făcut să piardă. Au făcut un meci excelent. E greu să îţi creezi ocazii contra lor, pentru că sunt organizaţi foarte bine”, a mai precizat Petrescu.
{{text}}