International   •   Stranieri   •   SCOȚIA

Gică Hagi, despre Ianis: „Am ajuns să zic că sunt mândru de el!” + E convins că Rangers poate produce surpriza în Europa League: „Mi-a zis că va juca finala”

Ianis Hagi Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 04 aprilie 2022

Gică Hagi (57 de ani), antrenorul celor de la Farul Constanța, a vorbit despre fiul său Ianis (23) și despre Rangers, echipă pe care o consideră favorită să joace finala Europa League de anul acesta.

„Regele” a vorbit despre modul în care Ianis s-a adaptat la fotbalul din Scoția și cum i-a impresionat pe cei de la Rangers. De asemenea, acesta este convins că mijlocașul se va întoarce mai puternic după accidentarea gravă suferită la ligamentele genunchiului drept. 

„Am ajuns să zic că sunt mândru de Ianis. S-a maturizat, a trecut prin toate, a reușit într-un fotbal greu. A ajuns cel mai bun jucător într-o echipă care a câștigat campionatul fără să piardă și e respectat la Rangers. A fost declarat cel mai bun tânăr jucător. Toată lumea e încântată de el, de cum se comportă și ce valoare e. 

Ianis a avut ghinion și s-a accidentat, e riscul meseriei. S-a dus la o clinică în Olanda, unde sunt profesioniști foarte buni. Clubul i-a pus la dispoziție totul. Sperăm să se refacă foarte repede. E încrezător. Ianis are o calitate foarte bună. Dacă îi zici să facă o dată ceva, el face de două ori. Nu trebuie să-l împingi. 


E foarte focusat și își iubește meseria. A înțeles că trebuie să muncească și mă bucur că îi merge bine. A ajuns la un nivel european bun. Reprezintă România așa cum trebuie, din toate punctele de vedere. Atât pe teren, cât și în afara lui”, a declarat Gică Hagi potrivit Pro Arena.

Gică Hagi: „Rangers are capacitatea să joace finala Europa League”

Antrenorul a vorbit și despre Rangers, pe care o vede una dintre favoritele să joace finala Europa League de anul acesta după parcursul impresionant avut până acum.

„După ce a eliminat-o pe Dortmund, Rangers are o șansă foarte mare. Văd același parcurs cum am avut noi cu Galatasaray. E al patrulea an de când Gerrard a făcut o echipă foarte bună, câștigătoare, care nu a pierdut în campionat niciodată. După aceea, în Europa nu au venit victoriile, dar acum văd că anul ăsta au continuitate și rezultate foarte bune. 


Dacă au trecut de Dortmund, au capacitatea să joace finala. Ianis mi-a zis că o să joace finala. Mai sunt două echipe puternice, Barcelona și Lyon care sunt pe partea cealaltă”, a concluzionat Hagi.

Rangers o înfruntă pe Braga în „sferturile” de finală ale Europa League, primul meci fiind în Portugalia, pe 7 aprilie, de la ora 22:00.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.