Al Ittihad, echipă antrenată de Cosmin Contra, a pierdut semifinala Cupei Regelui din Arabia Saudită, scor 0-1 în fața celor de la Al Feiha.
După ce duminică seară Marius Șumudică a fost eliminat din acceași fază a competiției, Al Shabab pierzând cu Al Hilal, scor 1-2 după prelungiri, a venit rândul lui Contra să părăsească și el competiția.
Deși Al Ittihad dominat copios partida, elevii lui Cosmin Contra nu au putut marca. Singurul gol al partidei a venit în minutul 36 de la Mohammed Abusabaan.
Finala dintre Al Hilal și Al Feiha va avea loc în luna mai.
Cosmin Contra continuă lupta în campionat
După eliminarea din Cupă, Al Ittihad se poate concentra pe lupta la titlu. Formația lui Contra este lider autoritar în Saudi Pro League.
Aceasta se află la 11 puncte peste Al Hilal cu 5 etape înainte de finalul sezonului, însă principala urmăritoare are două meciuri în minus.
De 13 ani nu a mai fost Al-Ittihad campioană a Arabiei Saudite. Din 2009, când era pe bancă argentinianul Gabriel Calderón.
{{text}}